Colaborare moldo-cehă în domeniul cardiologiei

Published: 12.10.2019

delegatia cehaInstituții cu profil medical din Cehia s-au arătat interesate de colaborarea în aspect multilateral cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în special pe segmentul științific, cel al medicinei clinice și al educației medicale. Despre acest fapt s-a discutat în data de 10 octombrie curent, în cadrul unei întrevederi între administrația Universității și o delegație a Republicii Cehe, în componența profesorilor Vera Adamcova, președintele Comisiei parlamentare cehe pentru sănătate, și Iozef Podstata, Michal Stiborek, directorul Institutului de Medicină Clinică și Experimentală, și generalul Zdenec Zîtek.

Potrivit reprezentanților cehi, acum 20 de ani, a fost creată o comisie interguvernamentală mixtă moldo-cehă, care a activat mai mult formal. Acum însă, oficialii din Cehia şi-au declarat intenţia de a reanima această comisie, iar primele acțiuni, în acest sens, se preconizează a fi întreprinse în domeniul medicinei. Generalul Zdenec Zîtek a menționat că Europa, în ultimii ani, este invadată de migranți de pe diverse continente, care sunt generatori de noi maladii, ceea ce reprezintă subiecte de cercetare pentru specialiștii europeni. Pe de altă parte, același continent european se confruntă cu o lipsă acută de cadre medicale, inclusiv Republica Cehă, unde numeroşi medici au emigrat în țările vecine. 

În altă ordine de idei, generalul a făcut o paralelă între state, menționând că atât în Cehia, cât și în Republica Moldova, politicul are un rol semnificativ în dezvoltarea societății. „Oamenii din ţara voastră merită condiții mai bune de trai, de muncă și de studii. În prezent, în Republica Cehă sunt înregistraţi 7000 de moldoveni, iar prin activizarea acestei comisii, situaţia lor s-ar putea îmbunătăți considerabil”, a accentuat generalul Zdenec Zîtek.

delegatia cehaVera Adamcova, președintele Comisiei parlamentare cehe pentru sănătate, de specialitate - medic cardiolog, a lansat o invitație pentru reprezentanții Universității la o conferință în domeniul cardiologiei, oncologiei și epidemiologiei, care va avea loc la Moscova, în perioada 2-4 decembrie 2019, fiind organizată de experți din Cehia, Federația Rusă și Marea Britanie.

Parlamentarul a declarat că, una dintre acțiunile preconizate, este organizarea unei conferințe științifico-practice moldo-cehe în domeniul medicinei, care se va desfășura la finele primăverii viitoare, în oraşul Praga. Ulterior, vor fi identificate și alte activități în funcție de interesul ambelor părți. 

Michal Stiborek, directorul Institutului de Medicină Clinică și Experimentală, a afirmat că instituția pe care o gestionează este considerată  drept cel mai prestigios centru de excelență în domeniul cardiologiei, transplantologiei și diabetologiei din Cehia și al treilea, de acest fel, în Europa. Acesta deține un potențial enorm de informații, cele mai performante utilaje medicale în domeniu și 2000 de angajați. Până în prezent, în cadrul Institutului au fost efectuate 38 de intervenţii de transplant cardiac, 42 de transplanturi de cord artificial și 58 de transplanturi de alte organe. „Mizăm pe o cooperare nu doar sub aspectul transferului de cunoștințe, dar și schimbului de experiență între specialiști, fiind dispuşi să asigurăm condiții de lucru, de instruire și de cercetare”, a precizat Michal Stiborek. 

delegatia cehaNoul rector Emil Ceban a ținut să accentueze că, în ultima perioadă, Cehia parcurge pași concreți în direcţia dezvoltării medicinei europene. „Școala superioară cehă oferă instruiri de înaltă calitate şi impune rigori stricte pentru candidaţii care doresc să acceadă la studii. De aceea, este o onoare pentru instituția noastră să primim această ofertă de colaborare în domeniul atât științific și clinic, cât și al relațiilor internaționale. Vă asigurăm că suntem gata să colaborăm pe acest segment, ținând cont că împărtășim aceeași idee - de a dezvolta medicina. Universitatea noastră, în anii imediat următori, are un scop bine definit - de a crea un spital universitar modern, iar oferta respectivă vine în sprijinul acestei idei”, a subliniat rectorul.

Academicianul Ion Ababii a mulțumit membrilor delegaţiei pentru deschidere și inițiativă și a dat asigurări că reprezentanţii universității noastre sunt profesionişti şi responsabili, orice activitate o realizează cu dăruire și devotament, pentru a atinge scopul propus.

În scop de documentare și de stabilire a unor relații de colaborare, specialiștii cehi au vizitat Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și Institutul de Cardiologie din capitală.


 

delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
delegatie Cehia
usmf
cooperare moldo-cehă
cardiologie
transplantologie
mobilităţi academice
educație medicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii