Congresul studenţilor farmacişti, ediția a II-a
- 262 views
Asociaţia Studenţilor Farmacişti din Republica Moldova organizează, în perioada 14-17 noiembrie curent, a doua ediție a congresului de profil. Forumul are genericul „Medicamentul și Farmacistul: Actualități și Perspective” și este dedicat aniversării a 55-a a Facultății de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc cu începere de la ora 17:00, în incinta Blocului didactic nr. 2, Aula nr. 4 (str. Mălina Mică, 66).
Potrivit organizatorilor, congresul va include ateliere, conferinţe magistrale, workshopuri, ce vor fi ţinute de către profesori autohtoni şi invitaţi de peste hotare.
Lucrările congresului se vor axa pe direcţii prioritare ce ţin de cercetarea în domeniul medicamentului şi de actualităţile în practica farmaceutică, iar comunicările vor aborda teme precum: medicamentele orfane în activitatea farmacistului clinician, interacţiuni medicamentoase semnificative clinic, oportunitatea dezvoltării carierei unui farmacist, cercetări în domeniul farmaceutic, repere teoretice şi practice privind principiul legalităţii actului farmaceutic ș.a.
Participanţii vor avea posibilitatea de a prezenta comunicări, precum şi de a socializa cu studenţi farmacişti din România, aceasta fiind o oportunitate excelentă de a-şi demonstra capacităţile de cercetare, organizare, creativitate şi elanul studenţesc.
La forum sunt invitate somităţi în domeniu din România, Austria şi Republica Moldova. În total, sunt așteptați cca 150 de participanți.
În perioada desfăşurării congresului, Comitetul organizatoric prevede şi un program social inedit, cu valorificarea tradiţiilor şi obiceiurilor din Republica Moldova.
Mai multe detalii vedeţi în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii