Concurs de proiecte de cercetare Republica Moldova-Turcia, anii 2022–2023
- 371 views
Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) din Republica Moldova a publicat pachetul de informații pentru concursul de proiecte moldo-turce, anii 2022–2023. Finanțarea proiectelor de cercetare va fi realizată în comun și asigurată de Consiliul Tehnologic de Cercetare (TÜBİTAK) pentru organizațiile din Turcia și de ANCD - pentru organizațiile din Republica Moldova.
Propunerile de proiecte bilaterale vor fi axate pe:
Prioritatea I. Sănătate
Aria tematică: Științe medicale și ale sănătății
Prioritatea II. Agricultură durabilă, securitate alimentară și siguranța alimentelor
Aria tematică: Științe agricole
Prioritatea III. Provocări sociale
Aria tematică: Cercetare în științe sociale cu abordarea provocărilor și consecințelor impuse de pandemia COVID-19
Prioritatea IV. Competitivitate economică și tehnologii inovative
Aria tematică: Inginerie și tehnologii
Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este 31 mai 2021. Durata maximă de implementare a proiectului este 24 de luni (ianuarie 2022-decembrie 2023).
Cuantumul total al mijloacelor financiare pentru organizațiile din Republica Moldova este 2,4 milioane lei pentru anii 2022–2023, repartizate pe priorități în funcție de numărul proiectelor declarate câștigătoare. Cofinanțarea va constitui un avantaj și va fi realizată din alte surse decât cele bugetare.
Condițiile de participare sunt disponibile pe: https://ancd.gov.md/ro/content/anun%C8%9B-pachetul-de-informa%C8%9Bii-privind-concursul-proiectelor-bilaterale-moldo-turce-pentru
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii