Parteneriat între „Nicolae Testemițanu” și Universitatea din Catania, Italia

Published: 15.11.2021
15 - 
10:00
Sala de ședințe nr. 204 (Blocul didactic central, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165)
în baza invitației

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va fi vizitată de o delegație străină, în perioada 15-18 noiembrie curent, în vederea semnării unui acord bilateral de cooperare cu Universitatea din Catania, Italia.

Din componența delegației fac parte: profesorul universitar Ricardo Polosa, Departamentul Medicină Internă, Universitatea din Catania, director al Centrului Universitar de Cercetări ale Tutunului și Centrului de excelență pentru accelerarea reducerii noxelor, Italia; Antonio Pacino, președinte al Consiliului de administrație Eclat (spin-off al Universității din Catania); John Isaac, director al Organizației Metanoic Health Limited din Marea Britanie și Ilie Zabica, reprezentant Metanoic Health East Europa, director al Fundației Regina Pacis.

Marți, 16 noiembrie, între orele 10:00-11:00, membrii delegației vor avea o întrevedere cu reprezentanți ai administrației Universității, ce va culmina cu semnarea acordului bilateral de cooperare. 

Ulterior, oaspeții  vor efectua vizite de documentare la Muzeul de anatomie a omului, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală și la Clinica Universitară de Asistență Medicală Primară. 

Programul vizitei prevede și un studiu de familiarizare la Catedra de endocrinologie a USMF „Nicolae Testemițanu”, amplasată în incinta Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.   

 

Add to Calendar 2021-11-15 08:00:00 2021-11-15 08:00:00 Parteneriat între „Nicolae Testemițanu” și Universitatea din Catania, Italia Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
delegație
vizita
acord de colaborare
The DIASMOKE Study
proiect
conferinţă

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii