Știința pentru pace și dezvoltare: creativitate, experiență, perspective
- 106 views
Joi, 10 noiembrie 2022, la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1) va fi vernisată expoziția cu genericul „Știința pentru pace și dezvoltare: creativitate, experiență, perspective”.
La evenimentul organizat în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, începând cu ora 11:00, vor participa și reprezentanții mai multor subdiviziuni ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care își vor prezenta realizările în domeniul cercetării și inovării pe parcursul anului 2020-2022: brevete, certificate cu drept de autor, diplome, mostre etc. Acestea sunt: Catedra de biologie moleculară și genetică umană, Departamentul Pediatrie, Disciplina de geriatrie și medicină a muncii, Disciplina de cardiologie, Centrul Științific al Medicamentelor, Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare, Laboratorul de infecții intraspitalicești și Laboratorul de gastroenterologie. Biblioteca Științifică Medicală va expune monografii, manuale și compendii.
În aceeași zi, va avea loc ședința solemnă a Adunării Generale a AŞM, în Sala Azurie, cu începere de la ora 14:00. Întrunirea se va încheia cu Gala de decernare a premiilor AȘM pentru rezultate științifice valoroase obținute în domeniile științelor sociale, economice, umanistice și arte, a Premiului „Valeriu Canțer” pentru tineri cercetători, precum și a Premiului pentru promovarea științei în mass-media.
Evenimentele se vor desfășura în format mixt și vor fi transmise live-stream de către Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale pe: https://youtu.be/jme_9IgMDwk.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii