Stabilirea și promovarea oportunităților strategice de inovare în sistemul de sănătate cu participarea membrilor diasporei medicale: masă rotundă
- 56 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în comun cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) și Cancelaria de Stat din cadrul Guvernului Republicii Moldova organizează o masă rotundă cu tema ,,Stabilirea și promovarea oportunităților strategice de inovare în sistemul de sănătate cu participarea membrilor diasporei medicale” dedicată colaborării cu diaspora medicală din Germania.
Evenimentul va avea loc în data de 19 ianuarie 2024, începând cu ora 15:00, în Sala de ședințe nr. 204, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
În cadrul celor două sesiuni de informare vor fi abordate oportunitățile de colaborare în educație și cercetare, mecanismele și formele de colaborare cu implicarea membrilor diasporei în domeniul medicinei interne și ginecologiei.
Invitați de onoare la eveniment sunt: Ana Calinici, secretar de stat al Cancelariei de Stat, Laura Cioclea, manager de proiect „Fondul de Consiliere în Politici”, GIZ Moldova, Alexandru Mustea, director al Clinicii Universitare de Ginecologie și Ginecologie Oncologică din orașul Bonn, Germania, și Ruslan Baltaga, director al Institutului Oncologic din Moldova. În calitate de moderatori vor fi rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, și prorectorul pentru activitatea de cercetare Stanislav Groppa, director al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii