Un nou acord de cooperare cu Universitatea de Medicină Chineză din Gansu
- 97 views
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a semnat un nou acord de cooperare cu Universitatea de Medicină Chineză din Gansu, Republica Populară Chineză, în vederea implementării celei de-a III-a etape a proiectului de fortificare a capacităților Centrului de Medicină Tradițională Chineză. Evenimentul a avut loc pe data de 30 septembrie curent în prezența delegaților Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova – Wang Ruidang, consilier, Chang Wei, al II-lea secretar, și Cai Xueqi, atașat, a membrilor echipei administrative a USMF „Nicolae Testemițanu” și a reprezentanților Universității de Medicină Chineză din Gansu, care au asistat on-line.
Documentul a fost semnat de către rectorul Emil Ceban, care a accentuat că faza a III-a a proiectului reprezintă continuarea colaborării fructuoase și a angajamentului asumat de ambele instituții pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate și a educației medicale, și va avea un impact semnificativ atât pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză, cât și pentru colaborarea interinstituțională.
„Sunt convins că acest acord va aduce beneficii majore pentru ambele părți, prin îmbunătățirea infrastructurii, realizarea schimburilor academice și continuarea instruirii medicilor noștri în medicina tradițională chineză. Este un pas important spre excelență în educația medicală!”, a declarat rectorul.
La rândul său, rectorul Universității din Gansu, Zhao Jirong, a subliniat că acest proiect are ca scop îmbunătățirea sănătății oamenilor din Republica Moldova și a dat asigurări că partenerii chinezi vor oferi tot sprijinul necesar pentru a fi implementat cât mai eficient. „Cooperarea în domeniul educației medicale și schimburile de specialiști între țările noastre au o tradiție frumoasă, iar noi sperăm că relațiile de prietenie stabilite vor continua să se dezvolte”, a afirmat rectorul chinez.
În acest context, Zhao Jirong a lansat o invitație oficială rectorului și altor reprezentanți ai USMF „Nicolae Testemițanu” prezenți la eveniment să participe la o conferință științifică internațională în domeniul medical, ce va avea loc în China în luna noiembrie 2024 și va fi găzduită de Universitatea din Gansu.
Documentul semnat va fi expediat pe cale diplomatică pentru a fi certificat și de partea chineză.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii