Ședința extinsă a Senatului USMF „Nicolae Testemițanu”
- 625 views
 Marți, 26 august 2025, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a desfășurat ședința ordinară extinsă a Senatului universitar în cadrul căreia au fost abordate Domeniile de activitate și obiectivele instituției pentru anul de studii 2025-2026, conform Planului Strategic de dezvoltare (2021-2030).

Prim-prorectorul Olga Cernețchi, prorector pentru activitate didactică și management academic a prezentat audienței raportul „Activitatea didactică educațională pentru anul universitar 2025-2026”;
Prorectorul pentru activitate de cercetare și inovare, Jana Chihai, s-a referit la activitățile de organizare a Congresului aniversar „80 de ani de inovație în sănătate și educație medicală”, ce va avea loc în perioada 20-22 octombrie 2025.
Prorectorul pentru managementul activității clinice, Marcel Abraș, a adus în atenția membrilor Senatului principalele aspecte ale domeniului său de activitate.
Prorectorul pentru managementul economico-financiar, Victoria Craveț, s-a referit la organizarea și administrarea eficientă a resurselor financiare ale universității.
De asemenea, ordinea de zi a Senatului a inclus și chestiuni, precum:
- 
	Optimizarea procesului educațional; 
- 
	Organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice în anul de studii 2025-2026 și aprobarea comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor didactice și științifico-didactice și comisiei de contestație; 
- 
	Aprobarea Regulamentului cu privire la delegarea personalului de către USMF „Nicolae Testemițanu”; 
- 
	Aprobarea Calendarului universitar, 2025-2026 (studii superioare integrate); 
- 
	Avizarea Regulamentului privind remunerarea muncii, stimularea și acordarea ajutorului material angajaților Universității. 
 Tradițional, în debutul ședinței extinsă a Senatului, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban a înmânat atestate de profesor și conferențiar universitar și diplome de doctor în științe medicale, confirmate de Agenţia Naţională de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare.

Astfel, titlul de profesor universitar a fost conferit dlui Mihail Todiraș, doctor habilitat în științe medicale, șef centru, Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
Titlul de conferențiar universitar a fost conferit:
- dnei Angela Babuci, dr. șt. med., asistent universitar la Catedra de anatomie și anatomie clinică;
- dlui Victor Șchiopu, asistent universitar la Catedra de oncologie.
Diploma de doctor în științe medicale a fost conferită:
- 
	dnei Evghenia Scutaru, asistent universitar la Disciplina de pneumologie şi alergologie; 
- 
	dnei Diana Trifan, asistent universitar la Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”; 
- 
	dlui Andrei Romancenco, absolvent al programului de doctorat Medicină socială și management; 
- 
	dnei Maia Grosu, asistent universitar la Disciplina de reumatologie și nefrologie din cadrul Departamentului medicină internă. 
𝑆𝑖𝑛𝑐𝑒𝑟𝑒 𝑓𝑒𝑙𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎̆𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑟𝑒𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎̆𝑟𝑖 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑒𝑠𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑒, 𝑠𝑡𝑖𝑚𝑎𝑡̦𝑖 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑔𝑖!
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
 
Comentarii