Apel deschis pentru bursele FOSFOM, anul academic 2021-2022
- 1325 vues
Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), Belgia, anunţă lansarea apelului de prezentare a candidaţilor pentru bursele FOSFOM (Fonduri de Susţinere în Formare Medicală), pentru anul academic 2021-2022. Acest apel se adresează rezidenţilor care aspiră la stagii de perfecţionare, şi anume, să efectueze un an de formare la specialitate în cadrul unui spital din reţeaua Universităţii Libere din Bruxelles.
Pentru a fi eligibili, solicitanţii de burse trebuie să corespundă următoarelor criterii:
-
Să fie înscrişi în specializare la universitatea de origine, minimum la cursul doi de formare şi să fie selectaţi conform unei proceduri stabilite între instituţie şi Facultatea de Medicină a ULB;
-
Să vorbească fluent limba franceză;
-
Să fie admişi, în baza probei de preselecţie, de către un juriu format din reprezentanţi ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” şi ai Facultăţii de Medicină de la ULB;
Pentru a afla mai multe detalii despre condiţiile solicitate şi pentru a completa on-line formularul de înscriere la concurs, doritorii pot accesa site-ul ULB: https://medecine.ulb.be/version-francaise/international/fosfom și http://medecine.ulb.ac.be/fosfom/submit_cv.aspx
Bursele vor fi oferite în exclusivitate studenţilor originari din ţările care nu sunt membre ale Uniunii Europene. Data limită de depunere a dosarelor este 23 ianuarie 2021.
Date de contact: Veronica Ichim, șef adjunct, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, veronica.ichim@usmf.md, tel.: 022 205 102.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii