Mobilitățile academice – atuul universităților

Mobilitățile academice – atuul universităților

Published: 16.11.2018

Mobilitățile academice – atuul universităților

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Oficiul Național Erasmus+ și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a desfășurat, în data de 16 noiembrie curent, o sesiune de informare privind managementul mobilităților academice internaționale.

„Colaborarea cu Oficiul Național Erasmus+ este o onoare și o valoare pentru instituția noastră, iar subiectele abordate sunt o prioritate pe agenda noastră de lucru”, a subliniat, în deschiderea evenimentului, Evelina Gherghelegiu, șefa Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Referindu-se la specificul activității Universității de la Bologna, drept model de activitate pe segmentul internaționalizării, reprezentantul DREIE a făcut o paralelă, menționând că instituţia europeană  împărtășește aceeași idee cu USMF „Nicolae Testemițanu” și a exprimat recunoștință pentru serviciile consultanților de vază, care ne ajută să clarificăm anumite întrebări și dificultăți cotidiene.

Ludmila Pavlov

Ludmila Pavlov, şef de direcţie la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, a specificat  că instituţia pe care o reprezintă rămâne interesată și susține orice program de mobilitate academică pentru cadre didactice sau studenți, deoarece acestea asigură o participare mai activă a instituțiilor în procesul de internaționalizare. Pentru țara noastră, Programul Erasmus+, și anume segmentul mobilităţii creditare, constituie o bună oportunitate de a obţine obiectivul privind atingerea cotei de 20% de studenți mobili în spațiul european, până în anul 2020 – obiectiv trasat în contextul Procesului de la Bologna. Reprezentanta ministerului de resort a completat că mobilitățile au la bază două aspecte foarte importante: pe de o parte, se axează pe dezvoltarea personală şi multiculturalitate, iar pe de altă parte, reprezintă un atu esenţial în dezvoltarea curriculară, în contextul alinierii la standardele și rigorile universităților din Europa.

Fillipo Sartor, șeful Departamentului Proiecte Profesionale Internaționale și Dezvoltarea Cooperării la nivel extra-european, Universitatea din Bologna, Italia, care este și expert al Asociației Universităților Europene, a remarcat  că în cadrul acestei sesiuni de informare vor fi stabiliți exact partenerii unui proces de internaționalizare, cum se gestionează mobilitățile, cum trebuie să fie organizate serviciile universităților pentru a fi capabile să internaționalizeze etc. Un aspect la fel de important abordat este și organizarea serviciilor de mobilitate, dar și echivalarea notelor și a creditelor, care este un concept complicat și important, ce se bazează pe valori relative. Expertul italian a precizat că, de fapt, „internaționalizarea este un proces ce se realizează în timp”, iar drept exemplu a fost oferit cazul Universității de la Bologna, care a semnat primele acorduri cu alte universități după cel De-al II-lea Război Mondial, în anul 2000 a început aplicarea modelului de internaționalizare bazat pe mobilitate, iar din 2015 – a schimbat abordarea bazată pe funcțiuni gen delegații, proiecte – pe un model orientat pe focusarea  geografică. Fillipo Sartor a informat audiența despre activitatea Universității italiene, care este a doua ca mărime în Italia și are peste 2500 de studenți într-un oraș cu o populație de 4000 de locuitori. Universitatea de la Bologna este cunoscută în lume și în țară ca un oraș studențesc, majoritatea studenților fiind originari din țările europene, dar și din alte state, care vin la studii prin intermediul proiectelor de internaționalizare și de mobilitate.

Mobilitățile academice – atuul universităților

La seminar au participat și delegaţi ai  Universității Pedagogice „Aleco Russo” din Bălți şi Universităţii de Stat „B. P. Hasdeu” din Cahul, care, împreună cu reprezentanții instituției noastre, au relatat despre experiența în domeniul mobilităților academice.

Scopul major al Procesului Bologna este crearea unui Spaţiu European al Învăţământului Superior (European Higher Education Area), bazat pe cooperare internațională şi schimb academic pentru facilitarea mobilităţii studenților, profesorilor și cercetătorilor și pregătirea tinerilor pentru carierele viitoare şi pentru calitatea de cetăţeni activi în societăţile democratice europene.

În prezent, 48 de state sunt membre ale Procesului Bologna, iar Republica Moldova a aderat în luna mai 2005, cu ocazia Summitului de la Bergen.

  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
  Mobilitățile academice – atuul universităților
Fillipo Sartor

usmf
erasmus+
procesul bologna
spaţiu european al învăţământului superior

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii