Al II-lea Simpozion al medicilor rezidenți în reabilitarea medicală

Al II-lea Simpozion al medicilor rezidenți în reabilitarea medicală

Published: 10.12.2018

Al II-lea Simpozion al medicilor rezidenți în reabilitarea medicală

Al II-lea Simpozion al medicilor rezidenți în reabilitarea medicală a fost organizat,  în perioada 7-9 decembrie 2018, de către Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” în colaborare cu Departamentul Medicină Fizică şi Reabilitare Medicală al Universității de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” în oraşul Iași, România. Evenimentul s-a încadrat în șirul de activități consacrate Zilelor UMF  „Grigore T. Popa” din Iași, sărbătorite, în anul curent, sub semnul „Centenarul Marii Uniri”.

Delegația din Republica Moldova, în număr de 30 de persoane, a fost reprezentată de medici rezidenți în reabilitarea medicală din anii I-III de studii și membrii Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Întâlnirea a avut un caracter multilateral prin participarea la diferite activități.

În cadrul vernisajului expoziției „Contribuția medicilor ieșeni la Marea Unire”, realizat în colaborare cu Departamentul Centenar al Primăriei Iași, a avut loc lansarea de carte „Balneoclimatologia în România şi Republica Moldova”, al cărei coordonator a fost conferențiarul român Ioan Sorin Stratulat, iar coautori – profesorul  Oleg Pascal şi asistenții universitari Alisa Tăbîrţă şi Victoria Chihai de la USMF „Nicolae Testemiţanu”.

În opinia lui Oleg Pascal, şeful Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală a universității noastre, cartea lansată reprezintă o mare realizare în domeniul reabilitării medicale, fiind prima și unica în țara noastră. Lucrarea, apărută la Editura Academiei Române, va constitui un suport considerabil pentru studenți, medici rezidenți și specialiștii în reabilitare medicală din ambele ţări.

Al II-lea Simpozion al medicilor rezidenți în reabilitarea medicală

De asemenea, medicii rezidenți de la cele două universități partenere au participat la un workshop cu genericul „Terapia prin injectare de substanțe vâscoelastice intraarticular şi peritendon”. La compartimentul teoretic au fost prezentate caracteristicile bolii artrozice – diagnostic şi indicaţii de tratament, cu evaluarea radiologică și discutarea cazurilor clinice. Partea practică a atelierului de lucru a vizat infiltraţiile intraarticulare cu substanţe vâscoelastice, unde tinerii specialiști au studiat indicațiile, contraindicațiile și metodologia de aplicare. Totodată, pentru prima dată, participanţii la atelier au efectuat antrenamente pe mulaj și aplicații pe robot.

În acelaşi timp, cadrele didactice de la USMF „Nicolae Testemiţanu” au vizitat Muzeul de Anatomie și Muzeul de Istorie a Medicinei a UMF „Grigore T. Popa”.

Simpozionul constituie rezultatul unei colaborări frumoase dintre Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală a USMF „Nicolae Testemiţanu” și Departamentul Medicină Fizică şi Reabilitare Medicală a UMF „Grigore T. Popa” din Iași, care a fost inițiată acum un an şi s-a soldat cu multiple rezultate importante atât sub aspect didactic şi științific, cât și practic.

usmf
simpozion
Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii