Ambasadorul Turciei în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”
- 53 просмотра
Excelența Sa Gurol Sokmensuer, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, a efectuat o vizită de documentare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în data de 13 decembrie curent. Delegația a avut o întrevedere cu reprezentanții administrației Universității și, separat, cu studenții turci care-și fac studiile aici.
Olga Cernețchi, prim-prorector, prorector pentru activitate didactică, USMF „Nicolae Testemițanu”, a informat delegația turcă despre specificul Universității, care este unica instituție de învăţământ superior ce instruiește medici și farmaciști în Republica Moldova. Fondată în 1945, a reușit să devină una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din țară, fiind bine recunoscută și peste hotare. Prorectorul a menţionat că, în prezent, aici își fac studiile 5700 de studenți autohtoni, dintre care 2300 – internaționali, iar studiile se desfășoară în patru limbi: română, rusă, engleză și franceză. Profesorul Cernețchi a subliniat că drept mândrie constituie faptul că USMF „Nicolae Testemițanu” este acreditată atât la nivel național, cât și internațional. Programele de studii au fost evaluate și apreciate înalt de Federația Mondială de Educație Medicală, iar programul de studii Stomatologie a fost acreditat de Consiliul Dentar din Statul California, SUA, ceea ce permite înscrierea cetățenilor americani la universitatea noastră cu recunoașterea, ulterioară, a diplomelor de studii.
Prorectorul a mai specificat că principiul de bază după care se conduce Universitatea în activitatea sa este dezvoltarea unui sistem de învățământ și de cercetări științifice de calitate. În acest sens, în ultimii ani, au fost create Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală şi Centrul de Reușită Academică, grație cărora a fost sporit gradul de transparență și obiectivitate, și exclus factorul uman în evaluarea cunoștințelor studenților. Cadrele didactice ale universității noastre, pe lângă activitatea didactică, metodică și științifică, desfășoară o amplă activitate clinică, fiind unii dintre cei mai buni medici specialiști din sistemul de sănătate din Republica Moldova.
Despre admiterea și instruirea cetățenilor străini la USMF „Nicolae Testemițanu”, a vorbit profesorul universitar Mihail Gavriliuc, prorector pentru studenți internaționali. Potrivit lui, în prezent la universitatea noastră își fac studiile 21 de cetățeni turci. Profesorul Gavriliuc a precizat că cetățenii străini aleg Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova pentru reputația înaltă care a obținut-o instituția pe parcursul mai multor ani, studiile de calitate și prețul mic oferit pentru acestea, comparativ cu țările lor de origine.
Excelența Sa Gurol Sokmensuer s-a arătat impresionat de istoria Universității și activitatea amplă pe care o desfășoară și, mai ales, de faptul că aici au decis să se formeze ca specialiști în medicină mai mulți cetățeni turci, fapt salutat și încurajat de înaltul oficial. Spre final, Ambasadorul Turciei și-a exprimat disponibilitatea pentru crearea unui parteneriat mai strâns la nivel de instituție și țară.
În cadrul vizitei, Excelența Sa a fost însoțit de Esra ȘEN, secretar III și ofițer politic, Ali Kültigin ÜLGÜ, colaborator al Departamentului Consular al Ambasadei Turciei.
Mai multe fotografii, vedeți aici: https://www.facebook.com/pg/usmf.md/photos/?tab=album&album_id=2117730664946009
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii