Ziua Mondială de Combatere a Tuberculozei
- 1 просмотр
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în parteneriat cu IMSP Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc” și Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină vă invită, în data de 24 martie curent, la un flashmob dedicat Zilei Mondiale de Combatere a Tuberculozei. Evenimentul va cuprinde acțiuni de informare și de sensibilizare a populației cu privire la tuberculoză, în trei locații din capitală: în scuarul magazinului UNIC, la ora 10:00, în Aeroportul Internațional Chișinău, la ora 12:00, și în Centrul Comercial Malldova, la ora 14:00.
În fiecare an, conform calendarului Organizației Mondiale a Sănătății, data de 24 martie este considerată Ziua Mondială de Combatere a Tuberculozei. Această dată comemorează ziua în care, în 1882, doctorul Robert Koch a informat oficial, la Berlin, comunitatea științifică internațională despre descoperirea sa - bacilul Koch.
Tuberculoza este o boală infecțioasă cu evoluţie cronică, provocată de Micobacterium tuberculosis, care afectează preponderent populaţia adultă în cei mai productivi ani ai vieţii, determinând, direct şi indirect, serioase consecinţe sociale, iar pentru combaterea ei sunt necesare resurse financiare substanţiale.
Creşterea incidenţei tuberculozei pe plan mondial se datorează unei serii de factori: sporirea numărului de imigranţi din ţări în care tuberculoza este endemică, epidemia de SIDA, apariţia unor tulpini bacteriene rezistente la tuberculostatice.
Republica Moldova se identifică, în continuare, printre țările cu un nivel ridicat de morbiditate și se regăsește în lista celor 18 țări prioritare în controlul tuberculozei în Regiunea Europeană și printre cele 30 de țări cu povară înaltă de tuberculoză multidrogrezistentă (TB/MDR) din lume.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii