Conferință de celebrare a 20 de ani de cooperare bilaterală între Republica Moldova - Carolina de Nord

Published: 13.05.2019
14:10
Sala Senatului, etajul III, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165)
Free

În data de 17 mai 2019, o delegație din Statele Unite ale Americii, condusă de Secretarul de Stat al Carolinei de Nord, Elaine Marshall, se va afla într-o vizită oficială la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în contextul celebrării a 20 de ani de cooperare bilaterală între Republica Moldova - Carolina de Nord.

Programul vizitei va demara cu o conferinţă de presă, ce se va desfăşura în Sala de ședințe (204), etajul II, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), cu începere de la ora 14:10.

Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii şi Secretarul de Stat al CN, Elaine Marshall, vor veni cu declarații oficiale privind aspectele colaborării bilaterale de două decenii şi vor răspunde la întrebările jurnaliştilor. Evenimentul va fi onorat de prezenţa Excelenţei Sale Derek Hogan, Ambasador Extraordinar şi Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova. La eveniment va participa şi Silvia Radu, ministru al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale.

În aceeași zi, cu începere de la ora 14:50, delegaţia americană va participa la Conferinţa dedicată celei de-a 20-a aniversare a Parteneriatului bilateral Republica Moldova - Carolina de Nord, ce va avea loc în Sala Senatului, etajul III, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).

În cadrul manifestării festive vor fi prezentate realizările programelor de colaborare bilaterală în domeniile: Stomatologie, Farmacie, Asistenţă medicală generală şi bibliotecilor medicale.

La eveniment vor participa cca 230 de persoane, printre care reprezentanții Ambasadei SUA, ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Educației, Cercetării și Culturii al Republicii Moldova  și alţi invitați.

Ulterior, membrii delegaţiei americane vor vizita Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală şi Clinica Universitară de Asistenţă Medicală Primară.

Mai multe detalii găsiţi în Program.

Add to Calendar 2019-05-17 11:10:00 2019-05-17 11:10:00 Conferință de celebrare a 20 de ani de cooperare bilaterală între Republica Moldova - Carolina de Nord Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
vizită oficială
delegație americană
Secretar de Stat
Parteneriat bilateral Republica Moldova - Carolina de Nord
cooperare bilaterală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii