O studentă a USMF „Nicolae Testemițanu” - câștigătoare a Bursei de Merit 2018

Published: 18.05.2019
Bursa de Merit 2018

Natalia Peredelcu, studentă în anul V la Facultatea de Farmacie a Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a devenit deţinătoare a Bursei de Merit pentru anul 2018. Viitoarea farmacistă se numără printre cei 50 de studenți și masteranzi de la 12 instituții de învățământ superior din țară, câştigători ai celei de-a XXIII-a ediții a concursului, premiaţi în cadrul unei ceremonii festive, ce a avut loc în data de 14 mai curent.

În deschiderea evenimentului, Secretarul de Stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Elena Belei, a subliniat că acest concurs încurajează excelența academică și a exprimat recunoştinţă organizatorilor pentru oportunitatea oferită studenților din țara noastră. ,,Voi sunteți cei mai buni, cei care demonstrați, prin muncă zilnică, prin tenacitate și spirit competitiv, că succesul poate fi obținut aici, acasă, în Republica Moldova. Vă doresc și în continuare, să fiți la fel de determinați, plini de energie și entuziasm și să contribuiți la crearea unui viitor frumos pentru țara noastră”, a declarat oficialul.

Natalia Peredelcu a spus că este onorată de faptul că eforturile şi rezultatele celor 5 ani de studenţie i-au fost apreciate la justa valoare. ,,Concursul s-a desfăşurat în două etape: prima s-a referit la examinarea dosarului cu privire la reuşita academică, activitatea de cercetare, publicaţiile ştiinţifice, participarea la activităţile extracurriculare şi la programe de mobilitate, iar a doua a presupus scrierea unui eseu. Mie mi-a revenit, aleatoriu, tema Aportul meu la prosperarea Republicii Moldova, în care m-am referit, în special, la dezvoltarea ţării în aspect social”, a menționat tânăra.

Bursa de Merit 2018

În cadrul ediției curente a concursului ,,Burse de Merit”, USMF „Nicolae Testemițanu” a fost reprezentată de 11 studenţi, însă în final a acces doar Natalia Peredelcu. În total, la concurs au participat 221 de studenţi de la 18 instituţii universitare. Programul oferă, în bază de concurs, 50 de burse unice a câte 12 mii de lei: 35 de burse – pentru studenţii din ultimul an de studii, ciclul I (Licenţă), și 15 burse pentru studenţii-masteranzi din primul an de studii, ciclul II (Masterat), inclusiv ultimul an din cadrul programelor de studii integrate. Pentru evaluarea dosarelor şi selectarea finaliştilor concursului a fost instituită o comisie independentă de experţi, formată din reprezentanţi ai comunităţilor academice.

Programul ,,Burse de Merit” are drept obiectiv susţinerea celor mai buni studenţi care au media notelor pentru toţi anii de studii 9 și mai mult – în domeniile ştiinţelor social-umaniste, 8,5 – în domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice şi 8 – în cazul studenţilor cu dizabilităţi şi/sau orfani. Totodată, concursul promovează interesul acestora față de studii, cercetare şi activităţi extracurriculare. Până în prezent, pe durata celor douăzeci și trei de ediții, s-au înscris în concurs 5700 de studenţi, dintre care 1500 au beneficiat de burse de merit.

Programul este organizat de Centrul de Informații Universitare, sub egida Consiliului rectorilor din Republica Moldova, în parteneriat cu două companii private.

Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit 2018
Bursa de Merit
Facultatea de Farmacie
studenţi
masteranzi
instituții de învățământ superior
Concurs
reuşita academică
activităţi extracurriculare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii