Atelier de lucru în reabilitarea neurologică
- 304 просмотра
Membrii Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” împreună cu un grup de experți ai Asociației de Medicină și Fizică din Elveția desfășoară, zilele curente, un atelier de lucru pentru asistenții medicali care îngrijesc pacienți cu afecțiuni neurologice. Activitatea este axată pe însușirea metodei Bobath în reabilitarea neurologică.
Oleg Pascal, șeful Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală, a menționat că evenimentul a fost organizat la solicitarea specialiștilor din mai multe instituții medicale și anume pentru formarea acestei categorii de lucrători medicali. „Anterior, au fost instruiți medicii, kinetoterapeuții, fizioterapeuții, logopezii în reabilitarea neurologică, la moment suntem la etapa formării asistentelor medicale, acest sector fiind insuficient dezvoltat în țara noastră. Am conștientizat că fără ajutorul lor nu putem obţine rezultatul scontat. Ba chiar mai mult, în unele situaţii, pierdem acele rezultate înregistrate până în prezent. Adeseori, din cauza îngrijirii incorecte, pacienții recuperaţi după ce au suferit un ictus cerebral, decedează sau li se determină grade de dizabilitate, dezvoltând infecții urinare sau pulmonare”, a accentuat profesorul Pascal.
Gérald Berthet, pediatru consultant din Elveția, a menționat că nursele se află lângă pacient mai mult de o treime din zi și au un rol important în recuperarea lor. Mai mult ca atât, asistentele medicale pot educa și ajuta rudele acestor pacienți prin anumite sfaturi și manevre de reabilitare, pe care pot să le utilizeze la domiciliu.
Atelierul de lucru a avut atât un caracter teoretic, cât şi practic, și a presupus prezentarea conceptului Bobath în neuroreabilitare. Activitatea s-a desfășurat în incinta a două instituții din municipiul Chișinău: în Centrul Universitar de Reabilitare Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” și în Secția de neurorecuperare a Institutului de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, unde au fost aplicate tehnicile metodei Bobath la pacienți.
La instruire au participat asistenți medicali și kinetoterapeuți, care fac o echipă în aceste îngrijiri, și medicii-rezidenți care se specializează în reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii