Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive - marcată printr-un simpozion științific

Published: 03.06.2019

simpozion stiintificDisciplina de gastroenterologie din cadrul Departamentului Medicină Internă şi Laboratorul de gastroenterologie ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au marcat Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive, în data de 29 mai curent, printr-un simpozion științific. Peste 400 de specialiști - medici gastroenterologi, internişti, medici de familie, medici infecţionişti  - au abordat subiecte precum managementul bolnavilor cu maladii ale tractului digestiv şi ale ficatului. La simpozion au participat lectori din Republica Moldova, Ucraina, România şi Federaţia Rusă.

Conferențiarul universitar Eugen Tcaciuc, șeful Disciplinei de  gastroenterologie, a declarat, în inaugurarea evenimentului științific, că astfel de activități importante atât pentru publicul simplu, cât și pentru profesioniștii din domeniul sănătății, au misiunea de a facilita conștientizarea prevalenței tulburărilor gastrointestinale la nivel mondial și de a propune recomandări de îngrijire optimă a pacienților afectați de aceste maladii.

Potrivit specialistului, în Republica Moldova bolile digestive sunt pe locul III în structura prevalenței, după bolile cardiovasculare și cele ale aparatului respirator. Cel mai îngrijorător este faptul că și rata mortalității ocupă aceeași poziţie, după afecțiunile aparatului circulator și tumorile maligne, pe când în țările europene, maladiile gastrointestinale se află pe locul 8 sau 9. Cele mai răspândite afecțiuni rămân cele provocate de infecțiile hepatice și de consumul excesiv de alcool.

Pentru a schimba starea lucrurilor spre bine, medicii recomandă adulților să efectueze testele pentru diagnosticul hepatitelor virale, deoarece, spun ei, aceste afecțiuni decurg, în mare parte, în lipsa unor simptome, cu atât mai mult că în țara noastră infecțiile virale sunt foarte răspândite. O noutate bună, totuși, este faptul că a fost descoperit tratamentul hepatitei virale C și se poate de declarat că această boala a devenit curabilă.

„Chiar dacă prevalența bolilor digestive și mortalitatea prin aceste afecțiuni sunt pe loc de top, într-o țară mică cum este a noastră, se constată o lipsă acută de medici gastroenterologi. Astfel, din numărul total de 76 de specialiști în gastroenterologie, majoritatea dintre aceştia sunt concentrați în municipiile Chișinău și Bălți şi doar 11 activează în opt raioane. În prezent, gastroenterologi lipsesc în 27 de raioane, inclusiv în cele unde se înregistrează  un nivel maximal al morbidităţii prin bolile aparatului digestiv (Călăraşi, Telenești, Ceadîr-Lunga, Glodeni, Hînceşti, Şoldăneşti, Basarabeasca). În instituțiile medicale din UTA Găgăuzia nu activează niciun medic gastroenterolog”, a menționat Gheorghe Harea, asistent universitar la Disciplina de gastroenterologie.

Data de 29 mai, declarată Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive, oferă  populației ocazia de a-și revedea regimul alimentar pentru a-și îmbunătăți digestia și, prin urmare, starea generală a organismului.

 

Ziua sanatatii digestive
Ziua sanatatii digestive
Ziua sanatatii digestive
Ziua sanatatii digestive
Ziua sanatatii digestive
Ziua sanatatii digestive
usmfNT
ziua sănătății digestive
disciplina de gastroenterologie
Ziua Mondială a Sănătăţii Digestive
gastroenterologie
tulburărilor gastrointestinale
maladii gastrointestinale

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii