Cercetătorii de la USMF „Nicolae Testemițanu” - premiați pentru invențiile realizate în anul de studii 2018-2019
- 2794 просмотра
Cercetătorii Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au fost apreciați cu numeroase distincții la saloanele de cercetare, inovare şi transfer tehnologic din România. În primul semestru al anului 2019, aceștia au participat cu invenții proprii la expoziții precum: Pro Invent-2019 (Cluj-Napoca), Cadet Inova (Sibiu), Traian Vuia (Timişoara), Euroinvent și Inventica (Iaşi).
În contextul Zilei Inventatorului şi a Raţionalizatorului, marcată în data de 29 iunie curent, Departamentul Știință și Biblioteca Științifică Medicală ale USMF „Nicolae Testemițanu” au desfăşurat o masă rotundă. Evenimentul a inclus o prelegere în domeniul proprietății intelectuale, inovației și metodelor de protecție, ținută de către Andrei Moisei, specialist în cadrul Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală, și ceremonia de premiere a inventatorilor cu înmânarea distincțiilor obținute la saloanele de inventică.
Profesorul universitar Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, a felicitat premianţii și a menționat că performanțele științifice ale cercetătorilor noștri au fost apreciate cu 33 de medalii de aur, 7 medalii de argint, 7 medalii de bronz, 16 trofee, 8 premii speciale, 6 medalii Pro Invent, două medalii Euroinvent, o medalie de gradul I Inventica 2019 & Diploma of Honour, 11 medalii de gradul II Inventica 2019 & Diploma of Achievement, 9 medalii de gradul III Inventica 2019 & Diploma of Excellence, 14 diplome de excelență, 8 diplome speciale și 14 certificate de participare. Tot aici, prorectorul a anunțat că, prin ordinul rectorului, au fost apreciați cu Diplome de excelență 9 persoane și 5 subdiviziuni universitare ca fiind cei mai activi inventatori și raționalizatori pe parcursul anului de studii 2018-2019.
Prezent la masa rotundă, Sergiu Solcan, vicepreședintele Uniunii Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova „Inovatorul”, a subliniat că evenimentul se află la a IX-a ediție, iar „astăzi îi avem prezenți pe unii dintre cei care duc faima USMF „Nicolae Testemițanu” în rândurile cercetătorilor internaționali”.
În data de 28 iunie curent, Uniunea Inventatorilor şi Raţionalizatorilor din Republica Moldova „Inovatorul” în comun cu Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală și Confederația Națională a Sindicatelor au organizat o festivitate de premiere a celor mai activi inventatori ai anului 2019 din țară.
Titlul onorific Cel mai bun raționalizator al anului a fost conferit cercetătorului științific Valeriana Pantea, Laboratorul de biochimie al USMF „Nicolae Testemițanu”, iar Cel mai bun tânăr raționalizator al anului a fost desemnat Alexandru Mighic, student-doctorand la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan” a universității noastre. Cu diploma Laureat al concursului „Cel mai bun raționalizator al anului din Republica Moldova” au fost menționați și profesorul universitar Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, conferențiarul universitar Andrei Pădure, șeful Catedrei de medicină legală, și profesorul universitar Gheorghe Ciobanu, șeful Catedrei de urgențe medicale.
Menționăm că Ziua Inventatorului și a Raţionalizatorului este marcată din anul 1995, în ultima sâmbătă a lunii iunie, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova.
Pentru mai multe detalii, vizualizați Lista menţiunilor obţinute de inventatorii USMF „Nicolae Testemițanu”.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii