Ziua Mondială a Vederii
- 1 просмотр
În data de 10 octombrie curent, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va marca Ziua Mondială a Vederii. Cu acest prilej, studenții și medicii-rezidenți ai Catedrei de oftalmologie-optometrie vor desfășura un flashmob, în fața Blocului didactic central al Universității, începând cu ora 9:00. În contextul acestui eveniment, în aceeași zi, Catedra va participa la conferința științifică cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a Centrului de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoanele cu Vedere Slabă Low Vision.
Manifestarea științifică cu genericul Vederea are prioritate are scopul de a informa şi sensibiliza opinia publică despre sănătatea vederii, precum și necesitatea asigurării incluziunii sociale și educaționale a persoanelor cu deficienţe de vedere prin prizma respectării drepturoilor omului. Evenimentul se va desfășura la Centrul Low Vision (str. Romană, 1, et. 4), cu începere de la ora 10:30.
Acțiunile vor fi organizate în comun și cu suportul Centrului de Reabilitare Medico-Socială pentru Persoanele cu Vedere Slabă Low Vision şi cu susținerea organizaţiei neguvernamentală Help Moldova, din Norvegia, iar participanţii la flashmob vor distribui trecătorilor flyere și mesaje de informare cu privire la prevenirea afecţiunilor oculare.
Ziua Mondială a Vederii este un motiv de comunicare la scară globală a Agenţiei Internaţionale de Prevenire a Orbirii (Internaţional Agency for the Prevention of Blindness) (IAPB). ”Vision First” - sloganul ales de IAPB pentru 2019 - reflectă întâietatea văzului în raport cu celelalte patru simțuri, precum și prioritatea acordată îngrijirii vederii.
Aniversată anual în cea de-a doua joi a lunii octombrie, Ziua Mondială a Vederii își propune conștientizarea populației privind problematica orbirii tratabile și deficiențelor vizuale.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii