Actualităţi în cardiologie prin prisma ghidurilor noi ale societăţii europene de profil

Published: 18.10.2019

Simpozion cardiologieMedici cardiologi din instituţiile medico-sanitare din ţară s-au reunit, în data de 17 octombrie curent, la cea de-a IV-a ediţie a Simpozionului Naţional cu genericul Actualităţi în cardiologie prin prisma ghidurilor noi ale societăţii europene de profil, 2019. Forumul este organizat anual de Disciplina de cardiologie, Departamentul Medicină Internă al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Universităţii.

Profesorul Valeriu Revenco, prorector pentru educație postuniversitară, şeful Disciplinei de cardiologie, a menţionat, în deschiderea forumului, că acest  eveniment are o semnificaţie ştiinţifico-practică majoră pentru întreaga societate medicală, în vederea racordării la noile cerinţe ale ghidurilor europene în cardiologie, astfel oferind posibilitatea medicilor de a fi la curent cu ultimele actualități în domeniu.

Potrivit profesorului universitar, anul curent au fost reactualizate patru ghiduri ale Societăţii Europene de Cardiologie, trei dintre care sunt deja traduse, analizate şi prezentate specialiştilor care au tangenţe cu tratarea patologiilor corespunzătoare. Astfel, în ghidul revizuit privind tromboembolia arterei pulmonare au parvenit noi algoritmi de conduită în plan de diagnosticare, în funcţie de care se stabileşte nivelul de gravitate şi se decide dacă va fi aplicat un tratament de urgenţă sau nu şi, respectiv, unele lucruri se efectuează la patul pacientului, iar altele necesită evaluări costisitoare suplimentare. A doua direcţie ţine de ghidul actualizat referitor la dislipidemie, care reprezintă o problemă serioasă, inclusiv pentru Republica Moldova, pentru că nu toţi pacienţii au posibilitatea să beneficieze de tratament hipolipemiant gratuit. Ghidul permite evidenţierea pacienţilor cu risc major de moarte subită sau infarct miocardic, în cazul cărora se aplică tratament agresiv, prin schimbarea strategiei de tratare şi majorarea dozelor. De asemenea, a fost diferenţiat tratamentul pacienţilor din diferite grupuri: cu infarct miocardic, insuficienţă renală, diabet zaharat şi sarcină. În al treilea ghid, consacrat anginei pectorale stabile, schimbările esenţiale au survenit datorită noului concept în definiţie, pacienţii fiind selectaţi în 6 grupe, în scopul prevenirii riscului de infarct miocardic repetat sau de moarte subită, în cazul lor fiind necesară intervenţia chirurgicală, pentru a ameliora atât starea lor clinică, cât şi pentru a le prelungi  durata vieţii.

simpozion in cardiologieEmil Ceban, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, prezent la inaugurarea simpozionului, a apreciat faptul că cardiologia naţională este în pas cu cea europeană şi mondială, la forum fiind abordate probleme stringente ale medicinei moderne. „Vă asigur că veţi avea susţinerea Universităţii pentru dezvoltarea programelor de studii, la toate etapele de instruire: universitară, prin rezidenţiat şi educaţie medicală continuă. Universitatea va cunoaşte o dezvoltare ascendentă, fiecare membru al comunităţii universitare va avea posibilitatea să se afirme şi vom fi alături de Dumneavoastră pentru a spori împreună prestigiul instituţiei atât în plan naţional, cât şi internaţional”, a accentuat rectorul. 

Conform datelor Federaţiei Mondiale a Inimii, bolile cardiovasculare (BCV) constituie principala cauză a mortalităţii la nivel mondial. Actualmente, anual, se înregistrează peste 17,9 milioane de decese premature provocate de BCV, inclusiv de afecțiuni ale inimii și de accidente vasculare cerebrale, iar până în anul 2030 se estimează că această cifră va atinge 23 de milioane.

Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
Simpozion in cardiologie
usmf
simpozion
cardiologie
Disciplina de cardiologie
departamentul medicină internă
specialiști
ghiduri
Societatea Europeană de Cardiologie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii