Conferința interdisciplinară în managementul durerii
- 818 просмотров
Circa 300 de medici specialiști din ţară s-au întrunit la Conferința interdisciplinară cu participare internațională cu genericul ,,Durerea - o provocare cu multe fațete. Abordare multidisciplinară a pacientului cu durere și comorbidități", organizată în data de 8 noiembrie curent, în contextul jubileului de 20 de ani a Companiei Berlin-Chemie în Republica Moldova.
Rectorul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” Emil Ceban, prezent la eveniment, a menţionat că între universitatea noastră şi Compania Berlin-Chemie s-au dezvoltat frumoase relaţii de colaborare şi că acest parteneriat proactiv poate servi, cu siguranţă, drept model pentru multe alte entități de profil: „Ne bucură faptul că printre angajații Dumneavoastră se enumeră și cadre științifico-didactice, studenți, medici-rezidenți ai Universităţi, care activează în calitate de consultanţi sau medici, contribuind la prestarea serviciilor de calitate și, evident, la sporirea imaginii companiei”. De asemenea, rectorul a apreciat contribuția instituţiei la producerea medicamentelor noi şi la organizarea forumurilor știinţifice specializate, la care participă activ și reprezentanți ai universității noastre.
Profesorul universitar Liliana Groppa, şef al Disciplinei de reumatologie şi nefrologie, președintele Societății Medicilor Interniști din Republica Moldova, a subliniat că, pe parcursul celor 20 de ani de colaborare cu Compania Berlin-Chemie, au fost desfăşurate numeroase conferinţe cu participarea somităţilor în medicină din străinătate şi mii de medici au fost şcolarizaţi pentru a le spori profesionalismul, deoarece anume educarea continuă și creşterea nivelului profesional al specialiștilor din domeniul sănătății este prioritară, iar mii de pacienţi au fost trataţi. „Datorită acestei instituții, a fost iniţiată preluarea standardelor europene, au fost introduse preparate farmaceutice europene noi în ţara noastră - am adus Europa la noi acasă”, a accentuat Liliana Groppa.
Ion Moldovanu, profesor la Catedra de neurologie nr. 1, şeful Centrului Național de Cefalee și Tulburări Vegetative, a menționat că valoarea științifică a acestui eveniment este determinată de situația actuală în managementul pacienților cu durere din Republica Moldova, specificând că în prezent nu există un serviciu integrat, specializare în evaluarea tratamentului durerii acute și cronice, iar competența în tratamentul durerii, în majoritatea cazurilor, este autodidactică și dobândită la cursuri și stagii scurte în străinătate.
Forumul a fost dedicat studiului, educării și managementului durerii pentru diferiți specialiști: neurologi, anesteziologi, reumatologi, interniști, medici de familie şi alte specialități. La eveniment au participat și profesorii de talie internațională Agostino Virdis (Italia) și Kakhaber Chelidze (Georgia).
Conferința științifică a fost organizată în colaborare cu Departamentul Medicină Internă, Disciplina de reumatologie şi nefrologie, catedrele de Neurologie nr. 1 și nr. 2, Catedra de anesteziologie și reanimatologie şi cea de Medicină de familie.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii