USMF ,,Nicolae Testemițanu” - reprezentată la expoziţia dedicată Zilei Ştiinţei
- 727 просмотров
Cercetători ştiinţifici ai Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au celebrat ediţia a IX-a a Zilei Ştiinţei la o expoziţie inedită cu genericul: ,,Magia nu există! Totul e ştiinţă!”, la care au participat 40 de instituţii de cercetare din ţară. Expoziţia s-a desfăşurat în data de 9 noiembrie curent, în incinta Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.
Astfel, la standul USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, organizat de Departamentul Ştiinţă, Biblioteca Ştiinţifică Medicală şi Centrul Ştiinţific de Cultivare a Plantelor Medicinale, au fost expuse cărţi publicate de personalul ştiinţifico-didactic, brevete, diplome şi trofee obţinute de către cei mai activi inventatori şi cercetători la diverse saloane internaţionale de carte şi la expoziţii de cercetare şi inovare pe parcursul anului 2019.
Totodată, cercetătorii ştiinţifici de la universitatea noastră au prezentat un şir de lecţii publice: Tulburări de somn şi ritm circadian – impactul asupra sănătăţii populaţiei, Inginerie tisulară și medicina regenerativă: provocări și realizări, Infecţiile respiratorii virale şi Obezitatea – problemă medico-socială. Printre raportori au fost: Adrian Lupuşor, asistent universitar la Catedra de fiziologie a omului şi biofizică, Tatiana Malcova, cercetător ştiinţific, Laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare, Mihail Maniuc, profesor universitar la Catedra de otorinolaringologie şi Fedora Terenti, cercetător ştiinţific stagiar, medic-rezident, anul II.
În contextul marcării Zilei Ştiinţei, la 8 noiembrie curent, la Universitate a fost organizată şi o lecţie publică cu tema „Regenerarea reparatorie a leziunilor de cartilaj articular”, prezentată de Vitalie Cobzac, cercetător ştiinţific, Laboratorul de inginerie tisulară şi culturi celulare, student-doctorand anul IV.
În cadrul lecţiei publice au fost prezentate rezultatele obţinute după efectuarea transplantului autolog şi alogen de ţesut osteocondral şi a scaffoldurilor 3D colagenice populate cu condrocite. Conform datelor statistice, osteoartrita ocupă primul loc în patologia osteoarticulară, fiind una dintre principalele cauze ale dizabilităţii populaţiei. Prin aceasta, incidenţa artrozei în ţara noastră tinde să crească. Având în vedere că lezarea cartilajului articular este o componentă majoră în degradarea artritică a articulaţiilor, în special a articulaţiei genunchiului, obţinerea unei schele 3D adecvate pentru regenerarea ţesuturilor cartilaginoase este crucială în stoparea procesului de degenerare a artritei a articulaţiilor mari, crescând astfel calitatea vieţii pacienţilor şi revenirea lor la activităţile zilnice cu care au fost obişnuiţi.
La eveniment au fost prezenţi studenţi, medici-rezidenţi, studenți-doctoranzi, precum şi reprezentanţi ai Departamentului Ştiinţă a Universităţii.
Ziua Științei în Republica Moldova a fost instituită prin hotărâre de guvern, fiind marcată în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, proclamată la 2 noiembrie 2001, în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a Conferinţei generale a UNESCO.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii