Rectorul Emil Ceban - invitat de onoare la aniversarea Centrului de Excelență în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”

Published: 22.11.2019

Aniversarea Centrului de Exelență Raisa PacaloCentrul de Excelență în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” a celebrat 75 de ani de la fondare, în data de 21 noiembrie curent. Cu acest prilej, instituția a organizat o conferință națională cu genericul „Calitatea serviciului informațional - imperativ pentru un învățământ profesional competitiv”, ediția a VIII-a, care a întrunit reprezentanți ai centrelor de excelență în medicină și farmacie din întreaga țară, precum și absolvenții instituției, care au devenit personalități notorii ale sistemului medical din țară. Profesorul Emil Ceban, rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, dr. hab. șt. med., a fost printre invitații de onoare la acest eveniment, deoarece acum 35 de ani a absolvit această instituție.

Conferința științifică a fost inaugurată de Ala Manolache, directorul Centrului de Excelență în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”, care a făcut o prezentare generală a instituției, pornind de la momentul înființării, directorii care s-au perindat la conducere, denumirea instituției care poartă numele unui cadru didactic notoriu - Raisa Pacalo, enumerând evenimentele care au marcat istoria instituţiei de învățământ, dar şi cele mai relevante realizări și statutul actual de care se bucură entitatea.

Aniversarea centrului de excelență raisa pacaloPotrivit managerului, calitatea serviciului educațional în această instituție este un garant al performanței pregătirii cadrelor medicale pentru toate verigile medicinei autohtone. Echipa Centrului este una profesionistă, care activează cu dăruire și devotament, peste 70% dintre profesori deținând grade didactice. Directorul s-a referit şi la acreditarea instituțională a Centrului, realizată de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare, în vara anului curent, pentru  pachetul principal de documente сe confirmă calitatea procesului educațional - standarde educaționale ale calificării; planuri de învățământ; curriculumuri modulare și alte performanţe. O altă realizare relevantă menționată a fost că în ultimii 15 ani au fost elaborate instrumente curriculare autohtone pentru a asigura un proces educațional modern al specialiștilor medicali.

În discursul său, Ala Manolache a ținut să accentueze relațiile de colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”, calificată drept un partener sigur, un ghid științific și un prieten care este alături în orice situaţie. „Fie este necesară expertizarea planului de învățământ, a standardelor sau a curriculumurilor, recenzarea unui manual sau scrierea unui manual în cotutelă - întotdeauna am simțit sprijinul profesorilor de la Universitate. Mulțumim pentru susținerea dinamică și foarte necesară pentru noi”, a subliniat directorul. 

În context, Ala Manolache a menționat un alt moment de mândrie - faptul că rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Emil Ceban, recent ales de comunitatea universitară, este absolventul Colegiului Național de Medicină și Farmacie. Directorul l-a calificat drept o persoană disciplinată și perseverentă - calități dezvoltate, cu siguranță, în colegiu, pe când era elev.

Emil CebanRectorul Emil Ceban a adresat felicitări în numele Senatului și al comunității academice a USMF „Nicolae Testemiţanu”, exprimând considerație pentru performanţele educaţionale şi ştiinţifice obţinute și pentru faptul că, în timp, instituţia a devenit un model pentru entităţile de învăţământ mediu de specialitate din ţară. „Reprezentaţi un centru metodic pentru toate colegiile medicale din republică, fiindu-vă atribuite funcţii de asigurare didactică, curriculară şi metodologică pentru întreg sistemul de învățământ profesional medical, de coordonare şi ghidare metodologică a instituţiilor arondate şi de formare continuă a cadrelor didactice din sistem. Instituţia pe care o reprezentaţi oferă condiţii moderne de pregătire calitativă a specialiştilor medicali calificaţi şi progresivi, recunoscuţi atât pe piaţa internă a muncii, cât şi peste hotare”, a accentuat profesorul Ceban. 

În context, absolventul a exprimat aprecierea sa pedagogilor pentru înalta ţinută profesională și pentru faptul că asigură formarea multilaterală a viitorilor specialişti pentru sistemul medical. 

La festivitate a fost prezent și Alexandru Holostenco, Secretar de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care a oferit Centrului, din partea ministerului, Diploma de excelență pentru merite deosebite în pregătirea cadrelor medicale, rezultate remarcabile și cu prilejul aniversării a 75 de ani de activitate.

Aniversarea Centrului de Exelență Raisa PacaloDe la fondare şi până în prezent, Centrul a pregătit peste 25 de mii de specialişti pentru veriga medie a medicinei din Republica Moldova, care activează în instituţiile medicale şi farmaceutice din țară şi de peste hotare. 

Mulţi absolvenţi ai instituţiei şi-au continuat studiile, devenind savanţi consacrați şi specialişti remarcabili în domeniul ocrotirii sănătăţii, în învăţământul medical, printre care se enumeră şi profesori universitari, doctori în medicină de la Universitatea de Stat de Medicina și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”: Grigore Friptuleac, Victor Pântea, Veaceslav Goncear, Lilian Șaptefrați, Boris Golovin, Nicolae Bolocan, Alexandru Cotici, Alexandru Znagovan, Stela Adauji, Angela Cazacu-Stratu, Rodica Solonari, Marcel Abraș, Victor Băbălău, Vasile Zagnat, regretații Valeriu Chicu, Nicolae Guţu, Ion Brus, Ion Trigubenco şi alţii. 

Centrul de Excelență în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo” a celebrat 75 de ani de la fondare

usmf
Centrul de Excelență în Medicină şi Farmacie „Raisa Pacalo”
75 de ani de la fondare
aniversare
rector Emil Ceban

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii