Natalia Gheorghiu – medic „legendă” a chirurgiei pediatrice din Republica Moldova

Published: 29.11.2019

Natalia GheorghiuAstăzi, comunitatea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova marchează 105 ani de la nașterea Nataliei Gheorghiu, dr. hab. şt. med., profesor universitar, academician al Academiei de Științe Medicale a URSS, Om Emerit și Medic Emerit al RSSM, cavaler al Ordinului Republicii Moldova, cetăţean de onoare al oraşului Chişinău. A fost o personalitate marcantă cu o bogată experienţă chirurgicală, didactică şi ştiinţifică, considerată model demn de urmat pentru generațiile viitoare de chirurgi pediatri. Cu prilejul acestei aniversări, prin Decizia Senatului universitar nr. 13/10 din 21 noiembrie 2019, Catedra de chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică va purta numele eminentului profesor Natalia Gheorghiu.

S-a născut la 29 noiembrie 1914, în satul Manzîr, judeţul Tighina, într-o familie de intelectuali. În anul 1933, după absolvirea Școlii medii din Tighina, și-a urmat studiile la Facultatea de Medicină a Universităţii din Bucureşti până în 1940, iar în anul 1947 a absolvit Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC).

Și-a început activitatea de medic la sectorul de circumscripție din satul Geamăna, apoi ordinator la Spitalul din localitatea Talmaz, r-nul Căușeni. În 1941 a fost evacuată în Caucaz, unde a activat succesiv ca medic epidemiolog, medic ordinator, medic la Urgență, medic chirurg, șef de laborator clinic și șef de cabinet roentgenologic. 

Revenită în țară, în anul 1946 Natalia Gheorghiu este angajată ca secundar clinic la Catedra de chirurgie spitalicească a ISMC. Trei ani mai târziu, în premieră pentru Moldova, susține teza de doctor în științe medicale și este angajată ca asistent (1949-1951), ulterior - conferențiar (1951-1960) la aceeași catedră. În anul 1954 susține teza de doctor habilitat la Academia de Științe Medicale din Moscova, iar în 1961 obține titlul de profesor.

Natalia GheorghiuÎn 1957, din inițiativa Domniei Sale, în Moldova a fost deschisă prima secţie de Chirurgie pediatrică la Spitalul Clinic Republican pentru Copii, în baza căreia a fost creat un curs de chirurgie pediatrică, iar în 1960 a fost fondată Catedra de chirurgie pediatrică și ortopedie, în funcția de șef al acesteia fiind desemnată Natalia Gheorghiu. În 1964 a contribuit la organizarea celei de-a doua secții de Chirurgie pediatrică urgentă în cadrul Spitalului Clinic Republican pentru Copii, iar un an mai târziu - a celei de-a treia secții de profil în Spitalul din Bălți. Natalia Gheorghiu a fondat și Centrul Naţional Știinţifico-Practic de Chirurgie Pediatrică, care în prezent îi poartă numele. 

În anul 1971 este prima femeie din republică, aleasă ca membru corespondent al Academiei de Științe Medicale a URSS. Natalia Gheorghiu a desfășurat o amplă activitate de cercetare, publicând peste 250 de lucrări științifice, inclusiv câteva monografii și brevete de invenție. Sub conducerea Domniei Sale au fost pregătite peste 30 de teze de doctor și de doctor habilitat în științe medicale.

Activând peste 50 de ani la Universitate atât în calitate de profesor, şef de catedră (1960-1986), cât şi de prorector pentru activitate didactică şi ştiinţifică (1963-1969), academiciana Natalia Gheorghiu a contribuit substanțial la pregătirea și perfecţionarea continuă a cadrelor medicale. Aproape toţi chirurgii pediatri din republică sunt discipolii Domniei Sale.

Natalia GheorghiuNatalia Gheorghiu a participat activ și în viaţa socială. A fost membră a Comitetului republican pentru prietenie cu țările de peste hotare, a Comitetului unional pentru menținerea păcii în lume, a Comitetului de prevenire a războiului nuclear, vice-președinte al Comitetului de prietenie URSS - India. Din 1971 a devenit membru titular al Asociației Internaționale a Chirurgilor.

Pentru activitate prodigioasă în domeniu, Domniei Sale i-au fost conferite titlurile de „Medic Emerit al RSSM”, „Om Emerit în știinţă al RSSM”, „Cetățean de onoare al orașului Chișinău” și decorată cu ordinele „Drapelul Roşu de Muncă”, „Prietenia Popoarelor”, „Ordinul Republicii”, Medalia Comitetului Internaţional pentru Apărarea Păcii și alte distincții. O stradă din sectorul Centru și un liceu din capitală îi poartă numele, iar la 18 noiembrie 2004 a fost creată Asociația Chirurgilor Pediatri „Academician Natalia Gheorghiu”.

Natalia Gheorghiu a decedat la 5 februarie 2001.

Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
Natalia Gheorghiu
USMF
Natalia Gheorghiu
comemorare
105 ani de la naștere
in memoriam
academician al URSS
profesor
chirurg
personalitate notorie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii