Echipa de armwrestling a USMF „Nicolae Testemiţanu” - сampioana anului 2019
- 425 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a devenit campioană absolută a anului 2019, printre cele 11 instituții de învățământ superior din ţară participante la Campionatul Naţional Universitar la Armwrestling.
Complexul Sportiv al USMF „Nicolae Testemiţanu” a găzduit, la 30 noiembrie 2019, prima ediție a Campionatului Naţional Universitar la Armwrestling, desfășurat în cadrul programului Universiadei-2019, sub egida Federației Moldoveneşti a Sportului Studențesc și a Veteranilor Sportului în parteneriat cu Federația Națională Sportivă de Armwrestling, susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.
La start s-au aliniat 69 de sportivi, reprezentând 11 instituții de învățământ superior din țară. USMF „Nicolae Testemiţanu” a participat cu un lot format din 14 sportivi, care s-au remarcat prin următoarele rezultate:
Daniel Procopciuc, medic-rezident – campion mondial şi european, multiplu campion naţional – categoria plus 95 de kilograme: locul I la ambele brațe;
Nicoleta Bodrug, studentă la Facultatea de Medicină nr. 1, specialitatea Medicină preventivă – categoria sub 65 de kg: locul I la ambele brațe;
Ghenadie Ababii, student la Facultatea de Stomatologie – categoria sub 85 de kg, locul 2 la brațul drept, locul III la brațul stâng;
Romina Mînăscurtă, studentă la Facultatea de Stomatologie – categoria plus 65 de kg, locul II la ambele brațe;
Maria Carp, studentă la Facultatea de Medicină nr. 1, specialitatea Medicină preventivă – categoria sub 65 de kg, locul 3 la ambele brațe;
Cristian Ceban – categoria sub 65 de kg, locul 3 la brațul stâng şi locul 4 la brațul drept.
Şi evoluările celorlalţi coechipieri au contribuit la completarea palmaresului performanţelor Universităţii: Boris Galațan, Anastasia Ursan, Vladislav Nița, Valentina Bordeniuc, Azamat Bairamkulov, Cristian Rența, Aurelian Glavan şi Vasile Simcov.
Rezultatele obținute de către mediciniști au făcut posibil ca USMF „Nicolae Testemiţanu” să se plaseze pe primul loc în clasamentul pe echipe, fiind urmată de Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport și de Universitatea Agrară de Stat din Moldova.
Acest succes fulminant a fost obținut grație condițiilor pentru practicarea sportului, oferite de către administrația universității noastre și datorită eforturilor antrenorului Mihail Cojocari, şeful Catedrei de educație fizică, care a înființat cercul de armwrestling și contribuie constant la îmbunătățirea performanțelor sportivilor.
Premianților la concursul individual le-au fost înmânate diplome și medalii, iar în concursul pe echipe Mihail Cojocari a ridicat Cupa Campionilor.
De menţionat că echipa de armwrestling a USMF „Nicolae Testemiţanu” este numărul unu în clasamentele pe echipe la campionatele naţionale din anii 2017 şi 2018 şi câştigătoarea Universiadei Republicane de Armwrestling, ediţia 2019.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii