Agenția Universitară a Francofoniei a lansat un plan special anti-pandemia COVID-19, în sprijinul universităților-membre și a tinerilor cercetători

Published: 10.04.2020

 

logo AUF

Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) a elaborat un plan special în contextul pandemiei COVID-19 pentru susținerea universităților-membre și a tinerilor cercetători. Planul a fost publicat în data de 6 aprilie 2020 și este  focusat pe 4 axe și 10 acțiuni strategice, în beneficiul membrilor și partenerilor săi, inclusiv pe modul de funcționare a AUF pe plan intern și pe lucrul de la distanță, în cele 60 de reprezentanțe ale sale din întreaga lume.

„În fața amplorii acestei crize sanitare, AUF a trebuit să-și adapteze rapid modul de funcționare pentru a asigura continuitatea activităților sale și pentru a-și însoți, într-un mod eficient, universitățile membre și partenerii din întreaga lume. Acest plan ambițios ne va permite să contribuim la lupta contra pandemiei COVID-19, datorită mobilizării rețelei noastre și solidarității, care este în centrul acțiunilor noastre”, a declarat profesorul Slim Khalbous, rector al AUF.

Planul special AUF vine cu susținere financiară și tehnică pentru  tinerii cercetători în inițiative ce au tangență cu pandemia. În context, AUF a lansat, în data de 9 aprilie, un apel internațional pentru licitații în susținerea inițiativelor studenților și tinerilor cercetători, cu condiția ca acestea să fie aprobate de autoritățile naționale sanitare.

Documentul prevede și posibilități gratuite de organizare și gestionare a formărilor on-line. În acest sens, AUF va acorda asistență membrilor săi în: realizarea suporturilor tehnice și/didactice pentru conceperea și elaborarea modulelor de formare on-line, prin intermediul platformei LMS; organizarea și dotarea claselor virtuale prin intermediul Institutului Francofoniei pentru Ingineria Cunoștințelor și a formării la distanță (IFIC); prin intermediul dispozitivului Transfer - montarea atelierelor de formare on-line cu acces gratuit în domeniul crizei sanitare, precum și crearea unui spațiu colaborativ accesibil prin intermediul platformei ANEUF pentru a favoriza schimburile și transferul de expertiză între tinerii cercetători.

Totodată, un alt accent este pus pe valorizarea informației științifice și universitare. Respectiv, săptămânal, este difuzat buletinul COVID-19, ce  reunește un ansamblu de publicații utile în legătură cu pandemia: diagnostice, soluții și inițiative aparținând mediului academic, în general, și partenerilor AUF,  în special. Totodată, AUF s-a asociat unei anchete a Asociației Internaționale a Universităților (AIU) privind impactul COVID asupra universităților din întreaga lume.

În același timp, Planul sus-numit oferă acces liber la toate resursele electronice AUF, prin intermediul bibliotecii BNEUF, care dispune de cca 11 milioane de resurse disponibile gratuit și accesibile tuturor studenților și cercetătorilor, precum și numără cca 18 mii de experți prin intermediul Atlasului expertizei francofone. Accesul este oferit de către partenerii AUF prin intermediul BNEUF, în special: EDUNAO (platforme tehnologice educative pentru difuzarea cursurilor); Microsoft (ofertă gratuită pentru 6 luni pentru platformele sale colaborative); Nomad Education; Numérique Premium; OpenClassrooms; FUN MOOC; Agorize; YouScribe; Editurile Dalloz. Aceste oferte sunt disponibile pe: https://idneuf.auf.org/

Suplimentar, AUF acordă suport logistic rețelelor de sănătate partenere în acțiunile lor îndreptate spre combaterea COVID-19, primele repere fiind lansate prin intermediul Conferinței internaționale a Decanilor Facultăților de Medicină de Exprimare Franceză (CIDMEF), având la bază un program pentru a ajuta facultățile de medicină francofone să facă față pandemiei.

Și în final, Agenția Universitară a Francofoniei va dezvolta producții video didactice despre „Guvernanța universitară pe timp de criză”. Aceste capsule vor fi publicate în scurt timp, în baza unui ansamblu de testimoniale ale responsabililor din învățământul superior și de cercetare. Un alt dispozitiv didactic on-line va fi  pus la dispoziția echipelor de conducere ale universităților prin intermediul Institutului Francofoniei pentru Guvernanță Universitară (IFGU). De asemenea, vor fi realizate studii de caz post-criză, pentru a identifica, a studia și a valorifica bunele practici, evidențiind instrumentele ce au contribuit la sporirea eficienței guvernanței universitare în perioada dată.

Mai multe detalii vedeți în comunicatul de presă emis de AUF.

logo AUF
usmf
plan
pandemie
COVID-19
universităţi
cercetători
acțiuni
parteneri
reprezentanțe
AUF
Agenția Universitară a Francofoniei
buletinul COVID-19
BNEUF
platforma on-line

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

URMĂRIȚI-NE

Comentarii