A fost lansat concursul pentru „Burse de merit 2020”
- 1430 просмотров
Studenții de la ciclul I, studii de licență, cât și cei de la ciclul II, studii de master, de la instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova pot candida pentru concursul „Burse de merit 2020”, finanțate de stat. Bursele constituie un ajutor material primit în fiecare lună de studenții care își realizează studiile la zi, în scopul stimulării activității și sprijinului social.
Pentru participare la concurs sunt eligibili studenții care au obținut, în sesiunea de vară a anului universitar precedent, o medie a notelor nu mai joasă de „9” în domeniile de studiu tehnic, agrar, economic, medical, militar, drept și real (matematică, informatică, fizică, chimie, biologie) și nu mai mică de „9,5” în alte domenii de studiu.
Bursele de merit se stabilesc anual, începând cu semestrul III - pentru studenții de la ciclul I, licență, care studiază în programe de studii de 180 de credite; începând cu semestrul V - pentru studenții de la ciclul I, licență, care studiază în programe de studii de 240 de credite; în ultimii doi ani de studii pentru studenții care realizează studii superioare integrate; începând cu semestrul III - pentru studenții care își fac studiile la programe de master, ciclul II.
Anual sunt oferite: Bursa Republicii – în număr de 12 - doar pentru studenții de la ciclul licență; Bursa Guvernului – în număr de 30 - pentru studenții de la ciclul licență și masterat și Bursa Președintelui – în număr de 10.
Dosarul candidaților urmează să conțină următoarele acte: copia buletinului de identitate; curriculum vitae; certificatul academic vizat la Serviciul/Secția studii, cu indicarea notei medii pentru fiecare semestru, inclusiv din ultima sesiune; scrisoare de recomandare din partea Consiliului facultății; copiile celor mai relevante materiale din perioada de studii, ce atestă participarea la conferințe, seminare, concursuri, olimpiade, activități de voluntariat etc.; lista publicațiilor științifice cu datele bibliografice complete și copiile publicațiilor din ultimii doi ani de studii; acte ce certifică participarea în programe de mobilitate/schimb cultural etc. Pentru studenții din ciclul II de studii, master, vor fi atașate doar copiile actelor/certificatelor ce atestă performanțele și participarea acestora în diverse activități doar pe parcursul studiilor de master. Pe dosar va fi menționat numele și prenumele studentului, tipul de bursă pentru care candidează, anul de studii, specialitatea/programul și media pentru anii de studii.
Pentru a obține informații suplimentare, candidații se vor adresa conducerii departamentelor/catedrelor sau decanatelor. Termenul limită de depunere a dosarelor la decanatele facultăților este 23 iunie curent.
Mai multe detalii vedeți aici: https://medicina1.usmf.md/ro/avize/burse-de-merit-2020
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii