Afecțiunile pediatrice prin prisma coronavirusului de tip nou

Published: 30.07.2020

 

Conferinta COVID copii„COVID-19 și sindroame clinice asociate la copii” a fost subiectul unei conferințe științifice, organizată de Clinica Pneumologie din cadrul Departamentului Pediatrie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Institutul Mamei și Copilului (IMC) și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii, în data de 29 iulie curent. Evenimentul a întrunit  medici pediatri, infecționiști, medici-rezidenți din instituțiile menționate, dar și din spitalele municipale din Chișinău și Bălți și a reprezentat o premieră pentru comunitatea pediatrică din Moldova. Conferința s-a desfășurat în regim mixt: în sala de conferințe a IMC și on-line, prin intermediul platformei Google Meet, fiind o activitate programată în cadrul platformei de cercetare COVID-19, lansată de Departamentul Știință al USMF „Nicolae Testemițanu”.

În deschiderea evenimentului,  conferențiarul universitar Sergiu Gladun, director al IMC, a menționat actualitatea webinarului în contextul pandemiei COVID-19, instituția pe care o conduce fiind implicată în acordarea asistenței medicale copiilor cu această maladie.

Academiciana Eva Gudumac a prezentat cele mai recente date privind mecanismele patogenetice ale infecției cu SARS-CoV-2 și implicațiile multisistemice ale patologiei asupra organismului copilului. Chirurgul pediatru a abordat subiectul patologiei bronhopulmonare la copiii diagnosticați cu COVID-19, cât și afectarea sistemului nervos central, a sistemului cardiovascular, a ficatului și a rinichilor. 

Profesorul Eva Gudumac a constatat că, reieșind din unele particularități, copiii sunt mai puțin expuși complicațiilor caracteristice COVID-19, în cazul acestora predominând formele ușoare. Virusul se întâlnește extrem de rar la nou-născut, dar se poate transmite de la mamă, dacă ea se infectează în timpul sarcinii. Un accent a fost pus și asupra recidivelor pe termen lung la copil, deoarece organismul acestuia este în creștere. În concluzie, academiciana a accentuat că este necesar de a implementa un program național de evaluare a infecției COVID-19, adaptat specificului Republicii Moldova.

conferinta covid copiiProfesorul universitar Svetlana Șciuca, șef al Clinicii Pneumologie, a elucidat aspectele patogenetice ale SARS-CoV-2 cu referință la afectarea sistemului respirator la copii și a prezentat o sinteză a peste 130 de publicații internaționale, care au permis sistematizarea tabloului clinic cu evidențierea unor particularități caracteristice vârstei pediatrice. Medicul pediatru a subliniat că severitatea leziunilor bronhopulmonare induse de coronavirusul de tip nou în faza acută a bolii, dar și la etapele prospective, impune o supraveghere specializată a acestor copii. COVID-19 este o entitate complexă, în special, la pacienții biologic compromiși cu comorbidități: afecțiune SNS, malformații congenitale, diabet zaharat, bolile cronice bronhopulmonare, renale, hepatice, cardiovasculare, metabolice ș.a. Studiile viitoare pe termen lung sunt necesare pentru a completa datele despre SARS-CoV-2 la copii și pentru a identifica pacienții cu risc sporit de a dezvolta inflamație severă pulmonară și insuficiență multisistemică. 

Directorul Spitalului Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii,  conferențiarul universitar Ludmila Bîrca, împreună cu vicedirectorul medical al aceleiași instituții, Stela Cornilova, au comunicat cele mai actuale date epidemiologice cu referire la COVID-19 în rândul copiilor, precum și algoritmii de conduită în managementul acestor pacienți, conform ghidurilor și protocoalelor naționale.

Profesorul universitar Ina Palii, șefa Clinicii Pediatrie (IMC), a atenționat asupra consecințelor severe ale infecției asupra sistemului cardiovascular și necesitatea lucrului în echipă multidisciplinară, în conformitate cu protocoalele clinice standardizate internaționale.

Rodica Selevestru, asistent universitar la Departamentul Pediatrie, a prezentat un raport despre riscurile evolutive de cronicizări bronhopulmonare în infecția COVID-19 la copii, care impune elaborarea unor programe de recuperare eficientă a pacienților la etapele prospective.

Studenții-doctoranzi Ludmila Balanețchi și Cristina Tomacinschi au relatat despre particularitățile SARS CoV-2 la copiii cu maladii rare (fibroza chistică, imunodeficiențele primare), care prezintă un risc major pentru evoluții complicate.

La rândul său, reprezentantul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Lilia Oleinic, a remarcat importanța acestui eveniment în contextul creșterii progresive a cazurilor de infectare la copii, menționând contribuția substanțială a medicilor pediatri și a infecționiștilor în supravegherea micilor pacienți în condiții de spital și la treapta asistenței medicale primare. Funcționarul a dat asigurări că MSMPS apreciază înalt realizarea activităților de educație medicală la distanță cu participarea cadrelor didactice ale USMF „Nicolae Testemițanu” în comun cu instituțiile medicale cu profil pediatric. 

 

conferinta covid copii
conferinta covid
conferiunta covid
conferinta covid copii
conferinta covid
conferiunta covid
usmf
Departamentul de Pediatrie
Institutul Mamei și Copilului
covid19
afecțiuni aparat respirator
MSMPS

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii