Școala de Vară de Otorinolaringologie
- 504 просмотра
Școala de Vară de Otorinolaringologie - eveniment didactic destinat studenților, medicilor-rezidenți și specialiștilor de profil ORL, precum și medicilor de familie și medicilor pediatri, va avea loc, în premieră, la Chișinău, între 11-12 august curent, și se va desfășura în regim on-line.
Școala de Vară este organizată de Catedra de otorinolaringologie și de Laboratorul de otorinolaringologie ale Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în colaborare cu Asociația Științifico-Practică a Medicilor Otorinolaringologi din Republica Moldova, și se înscrie în programul evenimentelor consacrate Anului Lucrătorului Medical 2020, aprobat la nivel național.
Evenimentul va fi transmis între orele 13:30-16:30, prin intermediul platformei Google Meet, participanții urmând să acceseze, în data de 11 august, următorul link: meet.google.com/wka-skad-xbr, iar la 12 august - meet.google.com/yfo-evum-hgz.
Invitat de onoare al Școlii de Vară de Otorinolaringologie este profesorul emerit Dan Mârțu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” (Iași, România), deținător al titlului de doctor honoris causa al USMF „Nicolae Testemiţanu”.
La eveniment vor fi abordate următoarele subiecte: Otita medie supurată cronică, principii contemporane de diagnostic și tratament; Tratamentul surdității neurosenzoriale, progrese și perspective; Afecțiunile inflamatorii acute și cronice ale structurilor inelului limfatic faringian; Principii actuale diagnostice și terapeutice în tumorile benigne laringiene; Otita medie la copii, concepte contemporane etc.
Mai multe detalii vedeți în Program.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii