Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective
- 1 просмотр
Masteranzii Școlii de Management în Sănătate Publică (ȘMSP) a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” - Promoția 2020 - au început astăzi, 29 septembrie, susținerea publică a tezelor de master, elaborate pe parcursul celor doi ani de studii. Susținerile publice se vor desfășura în cadrul conferinței ştiințifice cu genericul „Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective”, până în data de 1 octombrie.
În deschiderea evenimentului, profesorul universitar Oleg Lozan, directorul ȘMSP, a declarat că Programul de Masterat, lansat acum 15 ani, și-a demonstrat valoarea peste ani și este în continuă dezvoltare, actualmente fiind în proces de acreditare internațională de către Agenția Europeană de Acreditare în Sănătate Publică. „În acest an, absolvenții Școlii se află sub o presiune triplă, fiindcă, pe lângă studii și cercetare, mai există și cea a pandemiei, în rândul lor fiind specialiști care luptă în prima linie cu noul tip de coronavirus - în departamente de reanimare sau de asistență medicală urgentă. În aceste clipe manifestați calități umane de care sistemul de sănătate și întreaga societate are nevoie, pandemia demonstrând clar că oamenii competenți trebuie valorificați la justa valoare, iar prețul incompetenței fiind unul foarte mare”, a declarat directorul Școlii.
Profesorul Lozan a dat asigurări că cercetările vor continua, deoarece, ani la rând, acestea au devenit un cameton și inspirație pentru mediul practic și cel științific, de aceea vom continua, vom fortifica și dezvolta segmentul dat. „Aceste rezultate servesc temei pentru reflecții asupra reformelor și a viziunilor de dezvoltare a sistemului sănătății, iar noi ne dorim ca aceste cercetări să fie o piatră de temelie în ulterioarele schimbări”, a conchis managerul ȘMSP.
Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, prezent la eveniment, a accentuat că Școala de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu”, din momentul întemeierii sale și până în prezent s-a consolidat ca o unitate academică de pregătire a specialiștilor calificați în managementul sănătății publice, prin intermediul Programului de Masterat. Școala contribuie la formarea a zeci de generații de specialiști care depun eforturi în vederea consolidării sistemului autohton de sănătate și reducerii vulnerabilității sistemului în fața provocărilor acestui mileniu.
„Organizarea anuală a acestui forum științific este o dovadă a perseverenței și a dinamismului conducerii și a cadrelor didactice ale Școlii, care merg în pas cu cerințele și necesitățile actuale ale societății. Importanța evenimentului este evidentă, mai ales astăzi, în condiții de pandemie, când valoarea acțiunilor în domeniul sănătății publice este incontestabilă”, a menționat Emil Ceban.
În finalul discursului, rectorul a remarcat că integrarea acestui forum în Planul de manifestări consacrate aniversării a 75-a de la fondarea Almei Mater și celei de-a 15-a a Școlii de Management în Sănătate Publică reprezintă un simbol al Calității, Excelenței și Performanței - sloganul aniversar al universității noastre.
Pe parcursul celor trei zile, vor fi prezentate 18 de teze de master ce vor aborda teme din tot spectrul problemelor de management al sănătății publice din Republica Moldova, inclusiv: Asistența medicală în instituțiile de învățământ preuniversitar; Organizarea alimentației elevilor în școli; Cauzele depistării tardive ale cancerului mamar; Transferul interspitalicesc al pacientului critic de nivel terțiar; Educația medicală continuă a personalului medical din instituțiile spitalicești; Procedura de raportare a reacțiilor adverse medicamentoase în instituțiile spitalicești; Decizii medicale în conduita pacientului la final de viață; Traseul de diagnosticare a tuberculozei la copii cu calcinate intratoracice; Respectarea drepturilor copiilor din focarele cu TBC instituționalizați; Asistența medicală primară acordată persoanelor în necesitate de protecție internațională; Accesibilitatea serviciilor de îngrijire pentru pacienții stomizați; Fenomenul de ezitare la vaccinare în Republica Moldova etc.
La conferință participă cadre științifico-didactice ale ȘMSP, masteranzi, absolvenți ai Școlii și reprezentanți ai instituțiilor medico-sanitare din țară.
Reamintim că, până în prezent, Școala de Management în Sănătate Publică a format peste 300 de masteri, care activează în sistemul național de sănătate, în cadrul administrației publice centrale și locale, precum şi în organisme internaționale și ONG-uri.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii