Echipa universitară de armwrestling - сampioană națională pentru a patra oară
- 573 просмотра
Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a devenit campioana anului 2020 la armwrestling pentru al patrulea an consecutiv, surclasând cele 28 de cluburi sportive din localitățile Republicii Moldova, participante la Campionatul Național de Armwrestling, ediția a IV-a.
Competiția s-a desfășurat, în perioada 9-11 octombrie curent, în incinta Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (USEFS), sub patronajul Federației Sportive de Armwrestling din Republica Moldova și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
La start s-au aliniat 153 de sportivi - reprezentanți ai 28 de cluburi sportive din toate localitățile țării, inclusiv de la două cluburi din regiunea transnistreană. În clasamentul pe echipe, USMF „Nicolae Testemiţanu” s-a clasat pe primul loc, acumulând 357 de puncte, fiind urmată de echipa raionului Rîșcani cu 140 de puncte la activ și echipa USEFS - cu 128 de puncte.
Lotul clubului sportiv al universității noastre a fost constituit din 19 sportivi, cele mai bune rezultate fiind obținute de către :
- Daniel Procopciuc, absolvent al USMF „Nicolae Testemiţanu” (în 2019) - campion mondial şi european, multiplu campion naţional - categoria 80 de kg; locul I la ambele brațe;
- Nicoleta Bodrug, studentă în anul IV, specialitatea Medicină preventivă) – categoria 65 de kg; locul I, ambele brațe; și locul II la ambele brațe în categoria Open.
- Ghenadie Ababii, student în anul IV, Facultatea de Stomatologie – categoria 100 de kg; locul II - brațul drept, locul III - brațul stâng.
- Cristian Ceban, medic-rezident, specialitatea Epidemiologie – categoria 60 de kg, locul III la brațul stâng.
- Anna Belenciuc, absolventă a USMF „Nicolae Testemițanu”, actualmente - medic neurolog la Institutul de Neurologie și Neurochirurgie din Chișinău) – categoria 65 de kg, locul II la ambele brațe.
De asemenea, la performanțele sportive obținute de Universitate au contribuit și ceilalți coechipieri: Iaroslav Buchili, Ilie Cebotari, Dumitru Pavlov, Alexandru Dobrojan, Ilie Pavlov, Daniel Moraru, Mihai Tataroi, David Zabolotnîi, Mihail Popa, Oleksandr Storojuc, Mihaela Țurcanu, Aurelia Vozian și Elena Bantea.
Remarcăm că acest succes se datorează condițiilor bune de antrenament, puse la dispoziție de către administrația Universității, și a eforturilor șefului Catedrei de educație fizică, Mihail Cojocari, care a înființat cercul de armwrestling și contribuie constant la îmbunătățirea rezultatelor membrilor acestuia.
Una dintre participante, Nicoleta Bodrug, care este și arbitru de armwrestling, a specificat că atât ea, cât și o mare parte dintre atleți, s-au antrenat, cu siguranță, mai puțin din cauza pandemiei de COVID-19 și, respectiv, nu se află în cea mai bună formă sportivă. Dar acest fapt nu a fost un impediment pentru a avea o prestație bună și pentru a obține asemenea rezultate relevante. Premianta s-a declarat extrem de fericită și împlinită pentru faptul că, într-un final, această competiție a avut loc, exprimând cuvinte de recunoștință antrenorului său - Alexandru Grumeza, președinte al Federației Naționale Sportive de Armwrestling din Republica Moldova și lui Mihail Cojocari, șeful Catedrei de educație fizică - pentru încurajare, ghidare și promovare, dar și familiei sale, colegilor și prietenilor, care îi sunt mereu alături.
Evenimentul s-a desfășurat în lipsa spectatorilor, fiind admiși doar sportivii înregistrați în prealabil. Premianților la concursul individual le-au fost înmânate diplome și medalii, iar în concursul pe echipe, Universitatea s-a învrednicit de Cupa Campionilor.
De menţionat că echipa de armwrestling a USMF „Nicolae Testemiţanu” este numărul unu în clasamentele pe echipe la campionatele naţionale din anii 2017 şi 2018 şi câştigătoarea Campionatului Naţional Universitar la Armwrestling, ediţia 2019.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii