Dr. Ion-Gheorghe Petrovai: „Inovație înseamnă, de fapt, cât de repede poți rezolva o problemă”
- 337 просмотров
„Inovații în medicină” a fost genericul celei de-a doua teleconferință din seria State of the Art Lectures, organizată de Departamentul Cercetare din cadrul Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în data de 16 aprilie curent.
Rectorul Emil Ceban i-a mulțumit invitatului special – dlui Ion-Gheorghe Petrovai, director inovație FreshBlood HealthTech, director ecosistem HIVE Health Innovation Center, profesor asociat la Departamentul Sănătate Publică, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, România - pentru deschiderea spre colaborare, accentuând că este primul pas important în dezvoltarea cooperării dintre cele două părți, ce oferă noi oportunități și perspective în activitatea de cercetare în domeniul medicinei inovaționale.
„Trăim într-o perioadă zbuciumată, marcată de transformări radicale ca rezultat al aplicării realizărilor progresului tehnico-științific în toate domeniile de activitate. Și medicina contemporană a progresat substanțial datorită inovațiilor revoluționare ce țin de tehnicile de investigare, de diagnosticare și de tratament al diferitor maladii – inteligența artificială, chirurgia robotică, testarea genetică, printarea 3D, imunoterapia ș.a., ce sporesc șansa de vindecare a persoanelor bolnave, schimbă în bine sistemele de sănătate, cu repercusiuni benefice și asupra tuturor domeniilor de activitate în societate. Odată cu implementarea inovațiilor, sporește riscul, dar și responsabilitatea savanților, care se conduc de normele morale și de principiile bioeticii, menite să indice și să avertizeze până unde se poate interveni în natura organismului uman”, a subliniat profesorul Ceban.
Teleconferința a fost moderată de către academicianul Stanislav Groppa, prorector pentru activitate de cercetare, director al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate, care a menționat că în Programul de dezvoltare instituțională al actualului rector a fost lansată inițiativa de remodelare a sferei cercetării în conformitate cu cerințele actuale și s-a pus accent pe educația prin cercetare. Implementarea Strategiei de fortificare a cercetării și inovării are drept scop crearea unei platforme de colaborare științifică cu instituții de profil de peste hotare, cu extinderea posibilităților de a efectua transferuri tehnologice, de inovare, de dezvoltare și de trecere la un alt nivel de conlucrare.
Dr. Ion Gheorghe Petrovai a constatat că tehnologia începe să devină un instrument obligatoriu, inclusiv în practica medicală, care asigură accesul la ultimele informații și publicații din domeniu: „La moment, știința este la îndemâna noastră, medicina fiind din ce în ce mai conectată cu restul societății, în acest sens tehnologia fiind de mare ajutor. Este important ca educația să devină o prelungire a sănătății, deoarece știm cu toții că recomandările medicale nu înseamnă numai tratament, ci și anumite măsuri igienice, o anumită atitudine, o anumită percepție a riscului”. Expertul român a afirmat că medicina se complică, iar pentru asta e nevoie să fii pregătit pentru integrarea noilor tehnologii, subliniind că oamenii care aplică tehnologiile sunt cei care schimbă lucrurile.
Programul teleconferinței a cuprins și o sesiune de întrebăril și răspunsuri.
Academicianul Stanislav Groppa: Cum motivați studenții să se implice în activități practice?
Dr. Ion-Gheorghe Petrovai: Inovația nu e un sport de masă, ci de echipă, de nișă, mai bine zis. Mă refer la cei care au proiecte, au idei și vin cu propuneri la întâlnirile studențești. Ei trebuie identificați și ajutați să-și transforme motivația proprie într-un proiect. Acesta este, de fapt, rolul Universității. Lumea se duce la universitate, care anterior era doar un centru educațional și de cercetare, iar azi și un loc unde se schimbă un pic societatea. Aici se construiește un hub, o colaborare, un loc unde oamenii să poată să se joace în siguranță. Inovație înseamnă, de fapt, cât de repede poți rezolva o problemă.
Sergiu Porcescu, consultant, Institutul Național de Cercetare în Medicină și Sănătate al USMF „Nicolae Testemițanu”, punct național de contact al Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologii (ICGEB) în Republica Moldova: Desigur că vom identifica oportunități de colaborare cu Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca și vom realiza acest lucru nu doar prin schimbul de practici, dar, sper, și prin proiecte inovaționale comune, în viitor. Universitățile creează laboratoare de inovare, parcuri tehnologice etc. Care este opinia Dvs. privind existența acestei infrastructuri sau considerați drept alternativă aceste programe, sau această abordare în bază de echipe, de proiecte?
Dr. Ion-Gheorghe Petrovai: Trebuie să ai programe pe termen lung pentru a avea continuitate. Este important să dispui de un plan pentru 3-5 ani și să investești resurse în viziunea respectivă ca nivel de bază. Cheia este să înveți. Inovația în sănătate nu este un sprint, ci un maraton. Adică pentru a putea demonstra ceva, trebuie să-ți stabilești algoritmul exact și care sunt resursele, pentru că întotdeauna sunt și surprize plăcute și neplăcute. Atunci când ai un plan, lucrurile se mișcă.
La final, academicianul Groppa a menționat că în cadrul evenimentului au fost abordate noi paradigme, probleme tangențiale între medicină și tehnologiile avansate. Profesorul a exprimat recunoștință expertului român pentru împărtășirea experienței sale, remarcând viziunile lui creatoare și reiterând speranța unei colaborări de durată.
Dr. Ion-Gheorghe Petrovai are o experiență vastă în antreprenoriat și dezvoltare de afaceri în domeniul sănătății, pe care o folosește în calitate de co-fondator și manager de proiect la FreshBlood HealthTech Community – o inițiativă care reunește și sprijină inovatorii din domeniul sănătății, în cadrul EIT Health RIS Hub pentru România și conducătorul ecosistemului transilvănean ca parte a European Connected Health Alliance (ECHAlliance). Dumnealui ajută la validarea și promovarea startup-urilor din România și Europa de Est, care fac parte din rețeaua de asistență a proiectului FreshBlood și oferă suport instituțiilor în implementarea inițiativelor de inovare sau programe de predare în domeniul sănătății.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii