Conferirea titlului onorific „Doctor Honoris Causa” profesorului universitar Uwe Kehler, Universitatea de Medicină din Lubeck, Germania
- 93 просмотра
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” va acorda titlul onorific doctor honoris causa profesorului universitar Uwe Kehler, doctor habilitat în științe medicale, Universitatea de Medicină din Lubeck, consultant principal în Departamentul de Neurochirurgie al Spitalului Clinic Asklepios Altona din orașul Hamburg, Germania.
Ceremonia solemnă va avea loc în data de 14 decembrie curent, cu începere de la ora 15:00, în Sala de ședințe nr. 204, Blocul didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165).
La eveniment vor fi prezenți membri ai Senatului USMF „Nicolae Testemițanu” și ai Catedrei de neurochirurgie.
Titlul onorific de doctor honoris causa este acordat profesorului Uwe Kehler pentru activitatea prodigioasă la nivel naţional şi internaţional, în semn de profundă gratitudine şi înaltă apreciere a contribuției substanțiale la realizarea în comun a cercetărilor științifice, pregătirea cadrelor științifice de înaltă calificare, elaborarea în comun a proiectelor naționale și internaționale și aportul considerabil la sporirea imaginii USMF „Nicolae Testemițanu” la nivel internațional.
Uwe Kehler este unul dintre personalitățile notorii, care a contribuit la fondarea Catedrei de neurochirurgie a USMF „Nicolae Testemițanu” și a contribuit la implementarea rezidențiatului ca formă superioară de instruire a viitorilor medici neurochirurgi. Colaborarea bilaterală în domeniul neurochirurgiei sub conducerea profesorului universitar Grigore Zapuhlîh și a profesorului Uwe Kehler se dezvoltă cu succes pe parcursul a peste 24 de ani.
În contextul acestui parteneriat, în 1999 a fost efectuată prima operație pe creier de înlăturare a unei tumori cerebrale la un copil din Republica Moldova, în orașul Lubeck, Germania. Ulterior, pe parcursul anilor, au urmat vizite reciproce, ateliere de lucru la Chișinău, în cadrul cărora profesorul Uwe Kehler a ținut peste 20 de cursuri pe cele mai actuale probleme de profil neurochirurgical, ultimele patru – în 2020. În cadrul multiplelor vizite în Moldova, profesorul Uwe Kehler a efectuat, în comun cu specialiștii noștri, intervenții chirurgicale pacienților cu patologii neurochirurgicale complicate.
Ca rezultat al acestei cooperări fructuoase a sporit esențial nivelul de cunoștințe teoretice și al dexterităților specialiștilor de la Catedra de neurochirurgie a universității noastre, a crescut calitatea asistenței medicale în beneficiul pacienților și a sistemului național de sănătate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii