Va fi dat în exploatare un microscop confocal performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei

Published: 11.05.2022
11:30
Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, et. 6, biroul nr. 610, str. Nicolae Testemițanu, 27
intrare liberă

 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează o conferință de presă ce are ca subiect darea în exploatare a microscopului confocal Leica - un aparat performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei. 

Evenimentul va avea loc în data de 13 mai 2022, începând cu ora 11:30, în incinta Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, et. 6, biroul nr. 610 (str. Nicolae Testemițanu, 27). 

La conferința de presă vor participa: Prof. Dr. Adrian Covic, prorector pentru cercetare științifică – invitatul de onoare de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, România; rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban; prorectorul pentru activitate de cercetare, academicianul Stanislav Groppa, și reprezentanții echipei proiectului transfrontalier „Rețea transfrontalieră integrată pentru servicii avansate de sănătate în domeniul obezității, diabetului și a altor tulburări metabolice – OBDIA-NET”. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020.

Valoarea microscopului confocal este de 5,1 milioane de lei și reprezintă una dintre cele mai costisitoare achiziții ale Universității, realizate în cadrul unui proiect. Achiziția acestuia se regăsește printre obiectivele generale ale proiectului 1HARD/4.1/93 – „Rețea transfrontalieră integrată pentru servicii avansate de sănătate în domeniul obezității, diabetului și a altor tulburări metabolice – OBDIA-NET”, ce prevăd crearea unei rețele transfrontaliere de centre de furnizare a serviciilor de sănătate și cercetare medicală în tratamentul și profilaxia obezității, a diabetului și a altor patologii nutriționale.

Microscopul confocal este un instrument științific ce va fi utilizat în activitatea de cercetare a USMF „Nicolae Testemițanu” în conformitate cu Planul strategic de dezvoltare a Universități în perioada 2021-2030 și Strategia de fortificare a domeniului cercetare și inovare. 

Add to Calendar 2022-05-14 08:30:00 2022-05-14 08:30:00 Va fi dat în exploatare un microscop confocal performant pentru realizarea cercetărilor în domeniul biomedicinei Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
conferinţă
microscop confocal
proiect
OBDIA-NET
obezitate
diabet
Program Operațional Comun România-Republica Moldova
cercetare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii