LIVE: Semnarea acordului de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și Centrul de Cercetare și studii biomedicale din Letonia
- 168 просмотров
Astăzi la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova are loc ceremonia de încheiere a Acordului de colaborare bilaterală cu Centrul Leton de Cercetare și Studii Biomedicale din orașul Riga, în format mixt.
Evenimentul de semnare a Acordului se desfășoară în Blocul didactic central, Sala de conferințe nr. 220, etajul II (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165), și este moderat de prorectorul pentru activitatea de cercetare al universității noastre, academicianul Stanislav Groppa, director al Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate.
Acordul interinstituțional este semnat de сătre rectorul Emil Ceban, în prezența Excelenței Sale dl Uldis Mikuts, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Letonia în Republica Moldova. La eveniment participă Kristīne Zinčenko, secretar III al Ambasadei Letoniei, și reprezentanții Institutului Național de Cercetare în Medicină și Sănătate a USMF „Nicolae Testemițanu”: prof. Mihail Todiraș, șef al Centrului de Cercetări în Domeniul Sănătății și Biomedicinei, prof. Alexandru Corlăteanu, șef al Secției de cooperare în cercetare, Dr. Sergiu Porcescu, consultant pe parteneriate strategice, prof. Lilian Șaptefrați, director al Școlii Doctorale în domeniul Științe Medicale, conf. Elena Raevschi, șefa Departamentului Cercetare ș.a.
De cealaltă parte, în regim on-line, este transmisă certificarea Acordului de către profesorul Nils Rostoks, directorul Centrului Leton de Cercetare și Studii Biomedicale, în prezența Excelenței Sale dl Andrian Roșa, Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Letonia. La ceremonie participă și Dr. Rolands Lappuke, consilierul președintelui Letoniei în domeniul tehnologiei inteligente, profesorul Jānis Klovinš, președintele Consiliului științific al Centrului de Cercetare și Studii Biomedicale din Letonia. Ulterior, părțile vor expedia acordurile semnate prin serviciul diplomatic.
Acest parteneriat va contribui semnificativ la fortificarea capacităților de cercetare a USMF ,,Nicolae Testemițanu” prin schimb de experiență și bune practici, precum și la formarea specialiștilor în vederea efectuării cercetărilor biomedicale avansate.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii