Peste 500 de tineri au pășit pragul Universității în Ziua Ușilor Deschise
- 367 просмотров
Circa 500 de tineri și tinere – absolvenți de licee și colegii, elevi din clasele a IX-XI și părinți – au participat la Ziua Uşilor Deschise la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova care a fost organizată în data de 21 mai. Ptrintre vizitatori au fost și numeroși studenți de la universități din Ucraina, interesați să se transfere la USMF„Nicolae Testemiţanu”.
Programul evenimentului a demarat cu un workshop, desfășurat de studenți, privind acordarea ajutorului medical de urgență, unde au fost demonstrate manipulări de resuscitare cardio-respiratorie atât la adulți, cât și la copii, iar doritorii au avut posibilitatea să exerseze acest procedeu. În același timp, la Clinica Stomatologică Universitară s-au desfășurat alte două workshopuri cu genericul Învățăm stomatologia prin simulare și Examinarea clinică a pacientului stomatologic, iar la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală – Simularea în medicină. Programul a inclus și întâlnirea vizitatorilor cu rectorul Universității, prorectori, decanii și prodecanii facultăților, și cu studenți, în cadrul căreia a fost prezentată Universitatea și expusă oferta educaţională pentru anul universitar 2022-2023 (programe și taxe de studii), condițiile de admitere, de cazare ș.a.
Rectorul Universității, profesorul Emil Ceban, a accentuat că tinerii care doresc să investească în educație, fac o alegere importantă optând pentru Medicină sau Farmacie – unele dintre cele mai captivante, frumoase și responsabile profesii. „Aceste profesii sunt extrem de necesare atât pe timp de pace, de război și în pandemii. În același timp, pentru a deveni specialiști în domeniul sănătății este necesară multă dedicare pentru studii, practic toată viața. Cu cât mai mult înveți, cu atât vei fi un doctor bun și mai solicitat”, a opinat rectorul.
În altă ordine de idei, profesorul Ceban a evidențiat faptul că pentru următorii 10 ani, Universitatea are stabilite mai multe obiective prioritare precum – internaționalizarea, cercetarea și inovarea și digitalizarea, iar cei care vor veni la universitatea noastră au nevoie doar de un singur lucru – să învețe, restul condițiilor sunt asigurate pentru a forma medici, farmaciști sau stomatologi foarte buni. „Noi ne mândrim cu profesia noastră și vom face tot posibilul să deveniți viitorii noștri colegi”, a declarat rectorul.
Prorectorul pentru activate socială, conferențiarul universitar Marcel Abraș, șeful Clinicii de cardiologie intervențională la Institutul de Cardiologie, le-a spus tinerilor că și-a dorit să devină medic încă din clasa a VIII-a și acest gând l-a materializat printr-un efort continuu, astfel încât pe parcurs a devenit doctorul de azi. „Uitându-mă la voi, vă văd în viitor cei mai buni medici din țară, lideri de opinii, directori de spitale, miniștri ai sănătății. Toate acestea sunt posibile doar dacă veți depune eforturi constante, iar părinții se vor mândri cu voi, dar cel mai important – veți avea recunoștința continuă a pacienților. USMF Nicolae Testemițanu vă poate oferi posibilitatea de a presta asistență medicală acasă, dar și peste hotare, pentru că medicii noștri sunt bine cotați și în lume. Aici veți avea parte de o infrastructură bogată – cele mai bune săli de studii, cămine, săli de sport și principalul – cei mai buni profesori. Vă așteptăm pentru a ne deveni colegi și pentru a salva vieți”, a îndemnat prorectorul.
Gheorghe Plăcintă, decanul Facultății de Medicină nr. 1, șeful Catedrei de boli infecțioase, a specificat că studierea Medicinei este un lucru treptat, pas cu pas, de la simplu la compus, de la celulă la mecanisme intracelulare, de la fiziologie la patologie, până la patul bolnavului. „Veți avea posibilitatea, de la bun început, să vă creați portofoliul de activitate în medicina personalizată, în traseul individual prin alegerea disciplinelor opționale. Cei mai buni dintre voi, deja din anii III-V vor avea oportunitatea să predea la disciplinele preclinice, iar cei mai buni medici-rezidenți sunt încadrați în procesul educațional și în cercetare”, a declarat decanul, dorindu-le succese la examenele de absolvire a liceului pe care urmează să le susțină.
„Stomatologii sunt și anesteziologi, și neurologi, și reabilitologi, pentru că noi reabilităm cavitatea bucală constituită din dinți, articulații, mușchi, nervi, vase sangvine – toate acestea se studiază la facultate. În prezent, programul de studii Stomatologie este divizat în două etape – cea preclinică, unde studenții învață pe manopere și mulaje, iar din anul III – lucrul cu pacienții. Din acest considerent, noi ne deosebim de alte universități din lume, programul de studii Stomatologie fiind aprobat de Consiliul Dentar din statul California, SUA, astfel procesul de studii desfășurându-se conform standardelor internaționale”, a opinat decanul Facultății de Stomatologie, conferențiarul universitar Oleg Solomon, șef al Catedrei de stomatologie ortopedică „Ilarion Postolachi”.
În opinia conferențiarului universitar Nicolae Ciobanu, decanul Facultății de Farmacie, șef al Catedrei de tehnologie a medicamentelor, orice instituție medico-sanitară nu poate activa fără medicamente, în prezent fiind înregistrate peste șase mii de denumiri de medicamente, numărul acestora fiind în continuă creștere. Un bun student la Farmacie trebuie să posede cunoștințe temeinice în chimie, lucru indispensabil pentru studierea multor discipline de profil. Pentru a studia la acest program, Universitatea va pune la dispoziție toate cele necesare – săli spațioase, laboratoare dotate cu utilaj modern pentru prepararea medicamentelor în farmacie și pentru fabricare industrială, dar și profesori competenți. Studenții își realizează stagiul practic la Farmacia Universitară și la Centrul Universitar de Cultivare a Plantelor. De asemenea, participă la programe de mobilitate în universități din România, Polonia, statul Carolina de Nord, SUA ș.a.
Gheorghe Harea, secretar responsabil adjunct al Comisiei de admitere, a adus la cunoștința elevilor informația referitoare la concursul de admitere pentru anul universitar 2022-2023. Totodată, Gheorghe Harea a îndemnat tinerii să urmărească site-ul Universității, compartimentul Admitere 2022, unde va fi plasată toată informația actualizată. „Absolvenții de licee de orice profil pot participa la concursul de admitere la universitatea noastră în baza diplomei de bacalaureat, iar absolvenții de colegii – a diplomei de absolvire. În ultimii doi ani, din cauza pandemiei, depunerea actelor a avut loc în regim on-line, la fel vom proceda și anul acesta”, a declarat responsabilul.
În cadrul întrevederii tinerii au adresat reprezentanților Universității mai multe întrebări cu privire la perioada admiterii, locurile bugetare și la contract, procesul de înmatriculare, taxele de studii și altele.
Programul Zilei Ușilor Deschise a continuat cu excursii în Campusul universitar și cel studențesc: aule și săli de studii, Muzeul de anatomie a omului, Clinica Universitară Stomatologică, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Centrul Universitar de Reabilitare Medicală, Facultatea de Farmacie și Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin”, Centrul de Evaluare Academică, Biblioteca Științifică Medicală, Complexul Sportiv Universitar, căminele studențești, Școala Auto, Centrul de Autoguvernare Studențească, Aleea savanților și medicilor iluștri ş.a.
Mai multe foto vedeți pe: https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5309290809123296/5309276315791412/ , https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5308985249153852/5308964402489270/ și pe: https://www.facebook.com/usmf.md/photos/pcb.5312263378826039/5312229205496123/
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii