Vizite de studiu în domeniul medicinei muncii și sănătății ocupaționale
- 517 просмотров
Un grup de cadre științifico-didactice ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au efectuat o vizită de studiu la Universitatea din Pavia, Italia, în perioada 26-29 septembrie 2022. Delegația Universității a fost reprezentată de către profesorul universitar Nicolae Bodrug și asistentul universitar Adriana Botezatu de la Disciplina de geriatrie și medicină a muncii din cadrul Departamentului Medicină Internă, conferențiarii universitari Raisa Deleu și Victor Meșina, și asistentul universitar Dumitru Cheptea, Disciplina de igienă, Departamentul Medicină Preventivă (DMP).
Vizita a fost organizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea sistemului de securitate și sănătate în muncă în Republica Moldova”, implementat de Disciplina de igienă, cu scopul de a prelua bunele practici în domeniul medicinei muncii și sănătății ocupaționale din Italia pentru a fi implementate în Republica Moldova, în contextul ratificării Convenției Organizației Internaționale a Muncii nr. 162/1985 și etapei de preaderare la Uniunea Europeană.
Programul a inclus vizitarea Departamentului de Medicină a Muncii din cadrul Spitalului Maugeri din Pavia, familiarizarea cu structura entității și cu spectrul de servicii medicale oferite, dar și cu aspecte ale managementului pacienților diagnosticați sau în proces de diagnosticare a bolii legate de profesie. Această unitate are unele similitudini cu Centrul Republican de Boli Profesionale din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Potrivit conferențiarului universitar Serghei Cebanu, șef al Departamentului Medicină Preventivă, delegația noastră a fost informată și cu privire la managementul sistemului de sănătate ocupațională la nivel regional, care în Italia este reprezentat de Agenția Teritorială a Sănătății (ATS) din subordinea Departamentului de Igienă și Prevenție a Sănătății. Anume această instituție are sarcina de a asigura guvernarea rețelei sanitare și sociale de sănătate în raza teritorială proprie, favorizând integrarea rețelei de furnizare cu cea socială la nivel local, precum și de a contracta furnizorii publici și privați acreditați de pe teritoriul de competență, astfel garantând realizarea obiectivelor prevăzute în Planul Integrat de Sănătate și Social Lombardia. Domeniul teritorial de referință corespunde cu provincia Pavia. Sistemul educațional în domeniul sănătății ocupaționale este asigurat de Departamentul Sănătate Publică, Medicină Experimentală și Legală al Universității din Pavia, ce se ocupă de evaluarea stării de sănătate a populației în relație cu factorii de risc. Este bază a școlii de specializare și oferă studii superioare de masterat și cursuri de licență în domeniul igienei și sănătății publice.
O altă activitate în cadrul proiectului menționat mai sus este vizita de studiu la Universitatea din Miskolc, Ungaria. Delegația universității noastre a fost reprezentată de către conferențiarii universitari Serghei Cebanu, Raisa Deleu și Elena Ciobanu, și asistentul universitar Dumitru Cheptea din cadrul Disciplinei de igienă. Agenda vizitei a inclus participarea la lucrările conferinței internaționale MultiScience-microCAD, desfășurată în data de 13 și 14 octombrie 2022, vizitarea Clinicii Universitare de Sănătate Ocupațională și a Centrului Județean de Sănătate Publică. În cadrul vizitei delegații USMF „Nicolae Testemițanu” au fost familiarizați cu modelul sistemului de sănătate ocupațională din Ungaria, le-au fost prezentate activitățile didactice și clinice de formare profesională în sănătate ocupațională, precum și legislația de bază în domeniul siguranței și securității în muncă din această țară.
Consolidarea capacităților de cercetare a fost un alt obiectiv important al acestei vizite, ce a servit ca reper în perfectarea metodologiei de cercetare în cadrul studiilor de doctorat. De asemenea, au fost identificate bunele practici ce ar putea fi implementate și în Republica Moldova la nivel de formare a specialiștilor, de supraveghere a factorilor de risc și a stării de sănătate a lucrătorilor, de dezvoltare a sistemului informațional sub formă de registre naționale, precum și de diagnosticare, tratare și reabilitare a lucrătorilor.
Proiectul internațional „Îmbunătățirea sistemului de securitate și sănătate în muncă în Republica Moldova” este implementat în perioada martie 2021 - ianuarie 2023 și este finanțat în cadrul Programului de schimb de experiență a Inițiativei Central Europene (CEI) – un instrument de susținere a programelor axate pe transferul de know-how și a celor mai bune practici din UE către un membru CEI sau a unor state din afara comunității europene. Partenerii proiectului sunt Universitatea din Pavia, Italia (coordonator), Universitatea din Miskolc, Ungaria (partener) și USMF ,,Nicolae Testemițanu” (beneficiar).
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii