Centrul de Medicină Tradițională Chineză

Implementarea fazei a III-a de asistență tehnică pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză

Published: 13.01.2023

Centrul de Medicină Tradițională ChinezăGuvernul Chinei este dispus să contribuie la fortificarea relațiilor de cooperare moldo-chineză și să ofere suport Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” la dezvoltarea Centrului de Medicină Tradițională Chineză. Acest mesaj a fost transmis de către reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova – dl Liu Xinyue, atașat, și dna Wang Ruigang, consilier, care au efectuat o vizită de documentare la universitatea noastră în data de 11 ianuarie 2023.

La întrevederea cu reprezentanții echipei administrative și responsabili pentru activitatea clinică, Liu Xinyue a menționat că, după o perioadă de stagnare condiționată de pandemia de COVID-19, în prezent își reiau activitatea mai multe proiecte. În acest context, urmează să fie identificată o universitate din China în calitate de partener pentru implementarea celui de-al treilea proiect în cadrul cooperării moldo-chineze, instituită din anul 2011. 

La rândul său, rectorul Emil Ceban a prezentat succint realizările din cadrul parteneriatului moldo-chinez, evidențiind etapele de dezvoltare. Universitatea și-a fortificat colaborarea cu instituții de învățământ superior medical din China, grație cărora a reușit să deschidă Centrul de Medicină Tradițională Chineză din capitală (în 2011) și să creeze condiții optime pentru studierea și aplicarea metodelor medicinei tradiționale chineze.

„Centrul de Medicină Tradițională Chineză este primul de acest gen din regiunea Europei de Sud-Est, susținut de Guvernul Chinei, care prestează servicii de acupunctură, terapie manuală, fitoterapie chineză și autohtonă, reabilitare medicală. Totodată, Centrul de Medicină Tradițională Chineză servește ca bază clinică de instruire și formare a medicilor rezidenți de la Catedra de medicină alternativă şi complementară şi de la Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică și terapie manuală ale USMF „Nicolae Testemițanu”, a reiterat rectorul.

Centrul de Medicină Tradițională ChinezăTotodată, a fost menționată experiența impresionantă pe care au avut-o studenții noștri în spitalele Universității de Medicină Tradițională Chineză din orașul Gansu, dar și a cadrelor științifico-didactice care au vizitat Republica Populară Chineză. Grație celui de-al doilea acord de cooperare bilaterală, mai mulți medici rezidenți și medici specialiști au participat la traininguri organizate de medici specialiști din China privind tehnicile de acupunctură, terapie manuală, masajul tui-na ș.a. La Centrul Universitar de Reabilitare Medicală se aplică pe larg kinetoterapia, acupunctura și alte proceduri adiționale. Profesorul Emil Ceban a subliniat că în anul curent la USMF „Nicolae Testemițanu” a fost lansat un nou program de studii de licență – Fiziokinetoterapie și reabilitare, ce are misiunea de a pregăti specialiști calificați pentru asistența medicală primară, spitalicească și comunitară. 

Diplomatul chinez a declarat că vor fi oferite numeroase oportunități de organizare a mobilităților academice pentru profesori, studenți, medici rezidenți și studenți-doctoranzi. Astfel, în curând, un grup de circa 30 de medici rezidenți de la USMF „Nicolae Testemițanu” vor putea beneficia de un stagiu de 3 săptămâni în China.

Părțile au mai abordat subiectul privind posibilitățile de cultivare a plantelor medicinale chineze la Centrul Științifico-Practic în domeniul Plantelor Medicinale al Universității din comuna Bardar și de construcție a unui centru modern de medicină tradițională chineză de nivel internațional, ce va servi drept centru de excelență pentru Europa de Est.

Centrul de Medicină Tradițională ChinezăÎn final, rectorul a accentuat faptul că proiectele realizate cu suportul Republicii Populare Chineze au un rol esențial atât pentru USMF „Nicolae Testemițanu”, cât și pentru medicina autohtonă, și a exprimat recunoștință părții chineze pentru deschidere și conlucrarea de durată.

De la deschiderea Centrului de Medicină Tradițională Chineză, un număr de 35 mii 400 de persoane au beneficiat de servicii medicale. De asemenea, peste 70 de medici rezidenți au fost instruiți în vederea însușirii manevrelor și abilităților generale în acupunctură, terapie manuală, masaj tui-na etc.

Acordul privind cea de-a III-a fază de asistență tehnică oferită de Republica Populară Chineză pentru Centrul de Medicină Tradițională Chineză este un tratat interguvernamental și va fi încheiat prin schimb de note între Guvernul Republicii Populare Chineze și Guvernul Republicii Moldova, în corespundere cu prevederile Legii nr. 595 din 24 septembrie 1999 privind tratatele internaţionale ale Republicii Moldova și Regulamentului privind mecanismul de încheiere, aplicare și încetare a tratatelor internaționale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 442/2015. Prevederile Acordului privind cea de-a III-a fază, întocmit prin schimb de note, are drept scop continuarea cadrului de cooperare pentru dezvoltarea moldo-chineză și fortificarea Centrului de Medicină Tradițională Chineză al USMF „Nicolae Testemițanu”. Totodată, cea de-a III-a fază a Acordului prevede delegarea unei echipe de specialiști chinezi, furnizarea echipamentelor și consumabilelor medicale, plante și medicamente chinezești brevetate, colaborarea în domeniul instruirii, perfecționării calificării profesionale a medicilor din Republica Moldova în domeniile acupunctură, terapie manuală și fitoterapie. 

 

Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
usmf
Centrul de Medicină Tradițională Chineză
delegație
Ambasada Republicii Populare Chineze
colaborare
acord de colaborare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii