In memoriam profesorul Valeriu Ghereg
- 754 просмотра
Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg” a Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat o nouă ediție a conferinței studenților, medicilor rezidenți și a tinerilor cercetători în anesteziologie și terapie intensivă In memoriam profesorul Valeriu Ghereg, în data de 25 februarie 2023.
Evenimentul științific a fost inaugurat de rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, care a menționat că cinstirea memoriei înaintașilor noștri demonstrează faptul că nimic nu se uită sau nimeni nu este dat uitării și nimic nu este pierdut, că avem viitor. „Pe parcursul celor 24 de ani de activitate în universitatea noastră, profesorul Valeriu Ghereg a manifestat cele mai frumoase calități personale și profesionale. Contribuția Domniei Sale la dezvoltarea specialității, a serviciului și comunității de anesteziologie și terapie intensivă, dar și a catedrei ce-i poartă cu demnitate numele, este inestimabilă. Atitudinea deosebită față de obligațiile profesionale, experiența vastă în domeniu, erudiția și tactul i-au adus profesorului aprecierea și respectul colegilor, discipolilor și al pacienților”, a afirmat rectorul.
Profesorul universitar Ioana Grigoraș de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași a exprimat admirație organizatorilor pentru menținerea frumoasei tradiții de a desfășura această conferință, ajuns la vârsta maturității, fapt pentru care merită o carte de identitate. „Această manifestare științifică reprezintă o minunată combinație între trecut, prezent și viitor. Trecut pentru că celebrează personalitatea profesorului Valeriu Ghereg, prezentul ce nu ar exista dacă nu avem în spate înaintașii care ne-au învățat să fim ceea ce suntem noi astăzi, și reprezintă o privire minunată spre viitor pentru că se adresează anesteziștilor tineri. Aceasta înseamnă că manifestarea în sine, prin spiritul profesorului Ghereg, privește spre viitorul medicinei din Republica Moldova”, a menționat profesorul român.
Profesorul Gabriel Gurman din Israel, un vechi coleg al regretatului profesor Ghereg, a declarat că l-a cunoscut pe renumitul medic anesteziolog însetat de a produce ceva nou și de a merge înainte. Un om moare de două ori: o dată când moare și a două oară când este uitat, iar ceea ce facem noi aici de 18 ani este pentru ca să nu acceptăm a doua moarte a profesorului Ghereg, a accentuat Gabriel Gurman.
În cadrul conferinței au fost prezentate cercetări științifice elaborate de către studenți, medici rezidenți și studenți-doctoranzi ce au abordat subiecte precum: corelații dintre gradul de leziune pulmonară, markerii inflamatori și mortalitatea la pacienții cu forme severe de COVID-19; analiza comparativă a curbei doză-efect a propofolului în cadrul TIVA versus OFA în chirurgia laparoscopică ginecologică minim invazivă; indexul Vena Cavă Inferioară/ Aorta abdominală ca predictor al hipotensiunii în rahianestezii: studiu pilot; sindromul burnout la personalul medical în perioada pandemiei COVID-19 etc.
Cercetările au fost evaluate și apreciate de un juriu specializat în domeniu, iar cele mai bune au fost premiate. Premiile au fost oferite de către Victor Ghereg, nepotul regretatului profesor Ghereg, care este stabilit în România și revine la Chișinău în fiecare an cu acest prilej.
Astfel, la secțiunea Studenți premiul pentru cel mai bun raport (300 de euro) i-a revenit Larisei Terzi, studentă în anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1, și lui Veaceslav Crivorucica, medic ATI, student-doctorand, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”.
La secțiunea Medici rezidenți și studenții-doctoranzi:
Premiul I (700 euro) a fost obținut de Alina Nerpii, medic rezident în anul I, și Stanislav Manastîrschi, student-doctorand, medic în Secția ATI, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”;
Premiul II (400 euro) i-a revenit Olgăi Gherasim, studentă-doctorandă în anul III, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”;
Premiul III (300 euro) a fost oferit Nicoletei-Ionica Tighineanu și lui Ion Ciobanu, medici rezidenți în anul II, Catedra de anesteziologie şi reanimatologie nr. 2.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii