Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”

Noi oportunități de cooperare moldo-letonă în domeniul educației, cercetării și practicii medicale

Published: 12.04.2023

 

Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova va extinde parteneriatul cu Universitatea Stradiņš din Riga, Letonia, în domeniile: cercetare științifică, activitate didactică și clinică. În acest context, în data de 3 aprilie, instituția noastră a fost vizitată de către o delegație, reprezentată de către Eva Strīķe, conferențiar universitar la Departamentul de Anestezie și Terapie Intensivă, Facultatea de Medicină, medic-șef al Spitalului Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”, și Egija Lapiņa, medic-șef adjunct al instituției medicale menționate. Vizita a avut drept scop evaluarea relațiilor de cooperare între instituții și conturarea segmentelor de colaborare pentru viitor.

Oaspeții au avut o întrevedere cu rectorul Emil Ceban, prorectori și reprezentanți ai subdiviziunilor universitare.

Eva Strīķe și-a exprimat disponibilitatea pentru implementarea unor proiecte  interinstituționale, accentuând asemănarea dintre Republica Letonă și Republica Moldova – state cu viziune europeană și cu același parcurs democratic. „Noi am obținut mai rapid statutul de țară membră UE, dar ne-am confruntat cu probleme similare, în procesul de aderare au fost multe greșeli, pe care acum aveți posibilitatea să nu le repetați, mergând pe un drum mai ușor”, a declarat Eva Strīķe. 

La rândul său, Egija Lapiņa a evidențiat faptul că este necesară o analiză minuțioasă și adaptarea legislației țării noastre în conformitate cu directivele europene.

Rectorul Emil Ceban a accentuat deschiderea pentru colaborare interinstituțională: „Suportul Dvs. este esențial pentru noi, în contextul parcursului european al Republicii Moldova, în domeniul activității clinice, creării unui spital universitar, mobilității academice pentru studenți și cadre didactice și schimbului de experiență între specialiști, aplicării programelor virtuale în procesul de studii și a telemedicinei etc. 

Potrivit profesorului Stanislav Groppa, prorector pentru activitatea de cercetare, parteneriatul moldo-leton instituit se va axa pe schimb de experiență și proiecte clinice  în domenii de interes comun – digitalizare, nanotehnologii, medicină personalizată și bioinformatică, prevenirea accidentelor vasculare cerebrale și post reabilitare etc. 

Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”Delegația letonă a fost însoțită de către directorul Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău, profesorul Mihai Ciocanu, și vicedirectorul Gheorghe Cociorva, care au vorbit despre parteneriatul cu Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš” și implementarea, începând cu anul 2022, a proiectului comun ,,Consolidarea societăţii civile, rezistenţa sporită a societăţii faţă de dezinformare, contribuind la comunicarea strategică şi cooperare”.

„Asemenea proiecte contribuie la cooperarea interinstituţională şi interacţiunea interumană, iar în contextul obţinerii statului de ţară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană este o posibilitate excelentă de schimb de experienţă, inclusiv în procesul reformelor şi adaptării la standardele europene”, a adăugat prof. Ciocanu.

Proiectul, finanţat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Letonia în cadrul Programului de asistenţă pentru dezvoltare, include acţiuni informative sub formă de seminare și schimb de experienţă, inclusiv abordarea unor noi proiecte ce ar viza diminuarea riscurilor corupţiei în medicină şi comunicarea strategică cu refugiaţii.

În încheiere, rectorul le-a mulțumit oaspeților pentru vizita întreprinsă și și-a exprimat deschiderea pentru colaborare fructuoasă. Totodată, profesorul Ceban a transmis o invitație pentru omologul său de la universitatea letonă de a vizita USMF „Nicolae Testemiţanu”.

Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
usmf
Spitalul Clinic Universitar „Pauls Stradiņš”
delegație
cooperare
parteneriat

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii