„Disha” – festivalul culturii indiene la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 04.05.2023
13:00
Palatul Republicii din capitală (str. Maria Cebotari, 16)
Necesită rezervare
Intrarea - în baza invitației

DishaStudenții originari din India care își fac studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova organizează Festivalul culturii indiene Disha, ediția a treia. Evenimentul se va desfășura în data de 7 mai 2023, la Palatul Republicii din capitală (str. Maria Cebotari, 16), începând cu ora 13:00.

Scopul evenimentului este de a promova cultura indiană și tradițiile naționale, unitatea, diversitatea, familia și prietenia – valori inestimabile pentru toate popoarele lumii.  

La manifestarea socioculturală vor participa reprezentanții administrației USMF „Nicolae Testemițanu”, ai Ambasadei Indiei cu sediul la București (România), ai Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină și circa 1200 de studenți indieni. 

În ținute vestimentare tradiționale, mediciniștii originari din India vor celebra sărbătoarea lor națională printr-un program artistic de divertisment, conceput pentru a expune o varietate de forme culturale de dans, cântec, muzică instrumentală și scene teatralizate, creând o atmosferă specifică coloritului acestei țări exotice.  

Cuvântul Disha este de origine indiană (limba sanscrită) și semnifică „direcție”. Alegerea direcției corecte în viață este primordială pentru atingerea succesului. 

Festivalul Disha va teleporta studenții indieni în patria lor, prin intermediul unei călătorii imaginare spre tradițiile și moștenirea lor culturală, va crea multă energie pozitivă și sentimente de fericire și mândrie pentru apartenența etnică. 

Add to Calendar 2023-05-07 10:00:00 2023-05-07 10:00:00 „Disha” – festivalul culturii indiene la USMF „Nicolae Testemițanu” Description USMF example@mail.com Europe/Chisinau public
usmf
universitate
student
India
eveniment cultural

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii