ZUD

Peste 700 de tineri au participat la Ziua Ușilor Deschise la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 25.05.2023

ZUDPeste 700 de tineri au făcut un prim pas către visul lor profesional, participând la Ziua Ușilor Deschise la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în data de 20 mai 2023.

Startul a fost dat de o echipă de mediciniști, care au invitat tinerii să participe la workshopul „Ajutorul medical de urgență”. După o scurtă lecție teoretică și demonstrarea principalelor tehnici în acordarea primului ajutor medical, participanții au fost provocați să arate ce au însușit pe manechine.  

ZUDProgramul evenimentului a continuat cu atelierul Învățăm stomatologia prin simulare. Examinarea clinică a pacientului stomatologic, organizat de reprezentanții Facultății de Stomatologie. Ulterior, la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, tinerii au asistat la scenarii improvizate ce presupun intervenția în situații medicale de urgență cu ajutorul manechinelor și simulatoarelor de fidelitate înaltă. La rândul lor, înșiși vizitatorii au intrat în rolul pacienților, cărora le-a fost acordată asistență medicală calificată. De asemenea, oaspeții au vizitat Muzeul de anatomie a omului – una dintre cărțile  de vizită ale universității noastre, unde sunt expuse peste 2500 de articole anatomice.

ZUDZiua Ușilor Deschise a inclus și întâlnirea tinerilor cu rectorul Universității, prorectori, decanii și prodecanii facultăților, și reprezentanții Comisiei de admitere, care le-au prezentat oferta educațională pentru anul universitar 2023-2024. Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a evidențiat faptul că USMF „Nicolae Testemițanu” deține primul loc printre instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova prezente on-line la nivel global, potrivit Ranking Web of Universities. „Instruim  medici și farmaciști atât pentru sistemul autohton de sănătate, cât și pentru alte 40 de țări. Programele de studii sunt racordate la standardele internaționale, le dezvoltăm și le îmbunătățim continuu, astfel încât studenții noștri să studieze și să fie cât mai competitivi pe piața muncii”. La finalul discursului, rectorul le-a urat tinerilor să susțină cu brio examenele de bacalaureat și i-a îndemnat să-și continuie studiile la USMF „Nicolae Testemițanu”, deoarece țara are nevoie de tineri specialiști.

medicinaRectorul le-a vorbit și despre frumoasa tradiție a absolvenților Universității de-a se reîntâlni la fiecare 5 ani, exprimând în acest fel recunoștința față de Alma Mater. Coincidență, în această zi la Universitate s-au întrunit promoțiile 1988 și 1993, din care face parte și rectorul Emil Ceban, care a marcat 30 de ani de la absolvire. 

„Stimați tineri, în procesul de studii veți fi instruiți de cei mai buni profesori – lideri de opinie și specialiști de valoare în domeniul sănătății, unii dintre ei se află acum în fața Dvs. și vă vor răspunde la toate întrebările”, a spus moderatorul evenimentului, prorectorul pentru activitate socială Marcel Abraș.

Gheorghe Plăcintă, decanul Facultății de Medicină nr. 1, le-a vorbit tinerilor despre specificul studiilor la Medicină, unde un accent aparte este pus pe calitatea procesului de instruire și evaluarea cunoștințelor. „Medicina este o știință în care trebuie să exersăm continuu, să avansăm – de la simplu la complicat, de la fiziologie la patologie. Deja din primul an de studii veți însuși acordarea primului ajutor pe manechine, veți efectua stagiul practic în instituțiile medico-sanitare publice, cu care avem o conexiune foarte bună. După primii 3 ani de studii veți realiza un stagiu în calitate de asistent medical, cu posibilitatea de a fi angajați în instituția dată – experiență de neprețuit”. Decanul i-a asigurat că pentru a avea o reușită bună  trebuie să persevereze, să aibă capacitatea de a lucra și de a comunica în echipă, dorindu-le ca  pasul făcut astăzi să fie de bun augur. 

ZUDProdecanul Angela Cazacu-Stratu, responsabilă de programele de studii de licență la Facultatea de Medicină nr. 1, a vorbit despre cele 5 programe de licență (Optometrie, Asistență medicală generală, Sănătate publică, Tehnologie radiologică, Fiziokinetoterapie și reabilitare) și 4 de master (Tehnologii moleculare în sănătate (masterat științific), Nutriție umană, Optometrie clinică, Sănătate mintală publică). La finalul prezentării, prodecanul i-a invitat în marea familie a Almei Mater. 

Cu o prezentare a Facultății de Farmacie, dar și a activităților ce integrează studiile la farmacie, a venit decanul Nicolae Ciobanu: „Cred că fiecare dintre voi a folosit, cel puțin o dată, un medicament și cunoașteți că nicio instituție medico-sanitară publică nu își desfășoară activitatea fără medicamente”. În prezent, în Republica Moldova sunt înregistrate peste 5700 de denumiri comerciale de medicamente, iar specialistul principal în administrarea acestora este farmacistul, acest moment fiind stipulat și în Carta Europeană. „Un bun student la farmacie trebuie să dețină cunoștințe în domeniul chimiei, iar cei care nu ați îndrăgit-o până acum, o vor face în facultate, pentru că, până la urmă, dragostea tot o chimie este și voi ați trecut sau veți trece prin acest sentiment”, a adăugat decanul.

ZUDDespre progresul înregistrat de Facultatea de Stomatologie, evaluarea și acreditarea programului de studii de către instituții internaționale specializate, tehnologizarea procesului educațional și a celui de cercetare, parteneriatele și mobilitățile academice desfășurate pe parcursul anilor, responsabilitatea socială și evenimentele publice organizate în vederea promovării sănătății orale, a vorbit prodecanul Olga Cheptănaru. Conferențiarul universitar și-a exprimat încrederea că printre cei prezenți în sală se vor regăsi viitorii specialiști și inovatori în știința stomatologică.

Încadrarea în viața socială a viitorilor studenți este un pas major, iar Gheorghe Buruiană, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină din Moldova, le-a prezentat toate opțiunile existente în acest sens, inclusiv programul de tutoriat de care pot beneficia din partea colegilor din anii mai mari de studii, care-i pot ajuta să soluționeze anumite întrebări. „Vă doresc să deveniți studenți la USMF „Nicolae Testemiţanu”, să fiți activi, iar noi vă garantăm că timpul vostru liber va fi productiv și veți aveți posibilitatea să vă dezvoltați toate calitățile, inclusiv cele de lideri sau manageri”, i-a asigurat liderul organizației de autoguvernare studențească. 

USMFReprezentanții Comisiei de admitere le-au relatat tinerilor despre condițiile de înmatriculare la USMF „Nicolae Testemiţanu” în anul de studii 2023-2024, informația respectivă fiind disponibilă și pe: https://admitere.usmf.md/ro/admitere/studii-universitare/candidati-autohtoni/studii-superioare-de-licenta-ciclul-I-si-integrate-ciclul-I-si-ciclul-II

Întrunirile s-au finalizat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri privind procedura de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”.

Ulterior, tinerii au mers în excursii la obiectivele din regiunea Mălina Mică a capitalei, unde au vizitat Centrul Farmaceutic Universitar „Vasile Procopișin”, Biblioteca Științifică Medicală, Centrul de Evaluare Academică, Aleea savanților și medicilor iluștri, Campusul studențesc: cămine, Complexul Sportiv Universitar, Școala Auto, Complexul Sociocultural Universitar și Centrul de Autoguvernare Studențească.

Pe parcursul acestui itinerariu, viitorii studenți au fost ghidați de către mediciniștii voluntari, care le-au oferit suport informațional și moral, astfel încât să facă o alegere sigură în viață. 

Album foto

ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
ZUD
usmf
universitate
Ziua Uşilor Deschise
admitere 2023

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii