Colaborare moldo-cehă în domeniul educației medicale prin simulare și cercetării științifice
- 148 просмотров
O delegaţie de la Universitatea „Carol” din Praga, Republica Cehă, s-a aflat timp de două zile la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” cu scopul de a se familiariza cu specificul activității instituției, în special pe componentele educație medicală prin simulare și cercetare științifică.
Membrii delegației – Mlcek Mikulas, director adjunct al Laboratorului de Fiziologie Experimentală, șef al Centrului de Simulare Medicală, Leos Tejkl, bioinginer, Institutul de Fiziologie și Karolina Zemanova, inginer, asistent executiv, Institutul Ceh de Tehnologie a Sănătății, au avut întrevederi particulare cu reprezentanții departamentelor Cercetare, Didactic și Management Academic și ai Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală. Anterior, experții cehi au avut și o întâlnire cu administrația Universității, în cadrul căreia au fost discutate principalele aspectele ale colaborării interinstituționale.
Potrivit rectorului Emil Ceban, Universitatea este deschisă pentru inițierea unei colaborări cu instituții specializate din Republica Cehă în diferite domenii de activitate. Printre acestea ar putea fi actualizarea curriculumurilor universitare la unele discipline, crearea oportunităților pentru mobilitate academică, instruiri, schimb de experiență între medici specialiști sau studenți, precum și inițierea unor proiecte de investiții privind dezvoltarea infrastructurii universitare.
Mlcek Mikulas, director adjunct al Laboratorului de Fiziologie Experimentală, șef al Centrului de Simulare Medicală, a menționat că la acest moment sunt identificate două direcții de cooperare, prima fiind integrarea simulării în educația medicală. În calitate sa de șef centru de simulare al Universității „Carol”, cunoaște dificultățile ce apar la transpunerea conceptelor de educație prin simulare în curriculum și implementarea conceptului de abordare individualizată a pacientului. „Este una să procuri manechinul, dar alta este să elaborezi programe argumentate de studii pentru pregătirea medicilor”, a opinat Mlcek Mikulas.
În cadrul proiectului pe componenta simulare, partenerii cehi au propus efectuarea vizitelor reciproce la Universitatea „Carol”, iar la final de proiect - organizarea unui seminar de formare a formatorilor pentru implementarea simulării în educația medicală.
A doua parte a colaborării vizează domeniul cercetare, preponderent în cardiologie, terapie intensivă și translațională. De asemenea, cinci studenți-doctoranzi ar putea merge în mobilitate la Universitatea „Carol” pe o perioadă de o lună, cheltuielile fiind asigurate integral din proiect. De asemenea, în luna octombrie 2023, alți trei specialiști în ventilație mecanică vor putea participa la o conferință, ce va avea loc în Praga, unde vor participa experți din întreaga lume pentru a-și împărtăși experiența și bunele practici în acest domeniu.
Colaborarea cu instituții de profil din Republica Cehă este inițiată în contextul procesului de preaderare a Republicii Moldova la UE, iar suportul necesar va fi oferit universității noastre printr-un program de granturi europene.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii