Practicile și inovațiile din domeniul sănătății copilului – abordate de medicii pediatri și alți specialiști
- 1 просмотр
Pediatri, medici de familie și medici de diverse specialități au participat la Congresul Internațional de Pediatrie, ediția a VIII-a, cu genericul „Pediatria – specialitate multidisciplinară”. Forumul s-a desfășurat în perioada 6-8 iunie 2024, fiind organizat de Societatea de Pediatrie din Republica Moldova în parteneriat cu Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Institutul Mamei și Copilului, sub auspiciul Ministerului Sănătății al Republicii Moldova.
Congresul a fost inaugurat de către profesorul universitar Ninel Revenco, șefa Departamentului Pediatrie, care a remarcat că acesta reprezintă un forum al ideilor inovatoare, al cercetării de vârf și al practicii clinice excelente, toate în beneficiul sănătății copiilor din întreaga lume. „Este imperativ să ne unim eforturile, să împărtășim cunoștințele noastre și să colaborăm pentru a asigura un viitor mai luminos pentru generațiile viitoare. Fiecare domeniu al practicii pediatrice are o importanță crucială în asigurarea unei îngrijiri comprehensive și de calitate pentru copii. De la diagnosticul și tratamentul afecțiunilor, până la gestionarea cazurilor complexe în mod personalizat, fiecare aspect al pediatriei joacă un rol esențial în menținerea sănătății și bunăstării copiilor noștri”, a punctat Ninel Revenco.
Ediția curentă a congresului a constituit și o bună oportunitate de a explora cele mai recente descoperiri științifice, de a dezbate tendințele actuale și de a identifica soluții inovatoare pentru problemele de sănătate ale copiilor din întreaga lume.
Prezent la deschidere, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a evidențiat rolul Universității în instruirea medicilor pediatri, care au un rol cheie în stabilirea precoce a patologiilor și reducerea riscului dezvoltării afecțiunilor cronice. „Comunitatea universitară conştientizează acea mare responsabilitate, ce i se atribuie în instruirea medicilor pediatri. La toate etapele de pregătire şi perfecţionare a specialiştilor în domeniu, o atenţie sporită se acordă armonizării procesului educațional la standardele europene şi mondiale, astfel ca nivelul de competenţă profesională a absolvenţilor universităţii noastre să corespundă exigenţelor contemporane de calitate. În acest context, Universitatea lansează un nou program de studii de master Intervenție timpurie în copilărie”, a afirmat rectorul.
La rândul său, Angela Paraschiv, secretar de stat la Ministerul Sănătății, a felicitat organizatorii pentru desfășurarea acestui forum științific atât de prestigios și util pentru întreaga comunitate pediatrică, dornică de a acumula cunoștințe noi, de a face totalizări, de a împărtăși rezultatele frumoase acumulate pe parcursul anilor de studii, și ce deschide noi oportunități de colaborare.
Invitatul de onoare la congres a fost renumitul neurochirurg român Alexandru-Vladimir Ciurea, care a subliniat rolul comun al tuturor participanților la congres: de a iubi copilul – bijuteria noastră pe care trebuie să o îngrijim și să o ajutăm să crească, asemeni unei flori.
Programul congresului a inclus sesiuni plenare, simpozioane, discuții și prezentări la standurile expoziționale pe următoarele teme: probleme de asistență medicală copiilor și adolescenților, alergologie și imunologie pediatrică, cardiologie pediatrică, cercetare în pediatrie, endocrinologie pediatrică, gastroenterologie, hepatologie și nutriție, genetică medicală, pneumologie pediatrică, nefrologie pediatrică, neuropediatrie și neuropsihiatrie pediatrică, neonatologie, reumatologie pediatrică ș.a.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii