In memoriam distinsului conferențiar Valeriu Chicu – 80 ani de la naștere
- 120 просмотров
O sesiune comemorativă dedicată regretatului conferențiar universitar Valeriu Chicu, cu prilejul aniversării a 80-a de la naștere, a fost organizată de către Disciplina de epidemiologie din cadrul Departamentului Medicină Preventivă a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, pe data de 15 octombrie 2024.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Sănătății al Republicii Moldova și ai administrației Universității, membrii departamentului, colegi, discipoli, prieteni și studenți, care i-au adus un omagiu conferențiarului Valeriu Chicu prin valorificarea realizărilor în plan didactic, științific, managerial și internațional, ce vor rămâne repere importante în istoria Universității, dar și în memoria celor care l-au cunoscut și a generațiilor actuale de studenți.
Rectorul Emil Ceban a subliniat dimensiunea personalității lui Valeriu Chicu, descriindu-l ca un pilon de rezistență al medicinei din Moldova și un coautor inspirat a numeroase inițiative ce au contribuit la dezvoltarea și afirmarea Universității pe plan național și internațional. „Erudiția și talentul său pedagogic, atitudinea exigentă față de studenți și colegi, verticalitatea legendară și cumsecădenia i-au creat imaginea unei personalități foarte apreciate în mediul academic. Activitatea sa multilaterală reprezintă un model de excelență profesională și dăruire – demn de urmat de către cei care l-au cunoscut. Prin contribuția sa, conferențiarul Valeriu Chicu a lăsat o amprentă semnificativă în istoria instituției noastre”, a declarat rectorul.
Profesorul universitar Viorel Prisacari a evidențiat contribuțiile remarcabile ale colegului său în dezvoltarea sănătății publice, la formarea și perfecționarea cadrelor medicale, precum și participarea activă în proiecte de prevenire a bolilor infecțioase, remarcând faptul că activitatea didactică și publicațiile sale științifice vor continua să fie o sursă inepuizabilă de cunoștințe și inspirație pentru medicii epidemiologi și specialiștii în domeniul sănătății publice.
Potrivit Dianei Spătaru, șefa interimară a Disciplinei de epidemiologie, regretatul conferențiar Valeriu Chicu a fost un exemplu de profesionalism, responsabilitate, dedicare și devotament Almei Mater, științei și sistemului de sănătate, dar și un om de mare valoare. „Prin modestia, blândețea și înțelepciunea sa, a reușit să inspire generații întregi de studenți și discipoli, care îi vor păstra mereu amintirea vie”, a punctat conferențiara universitară.
Sesiunea comemorativă a deschis Zilele Universității, ce se desfășoară în perioada 15-20 octombrie curent.
Valeriu Chicu s-a născut la 20 iunie 1944 în satul Buda, raionul Călărași, într-o familie de agricultori. După absolvirea Școlii Medii, ulterior a Școlii de Bază de Medicină din Chișinău, a lucrat în calitate de felcer sanitar la Circumscripția medicală Micleușeni, r-nul Călărași. Peste ani, a fost asistent al medicului epidemiolog la Stația Sanitaro-Epidemiologică Republicană.
Relația cu Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (în prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanuˮ din Republica Moldova) începe în anul 1973, când devine student. Grație pregătirii temeinice, imediat după absolvirea Institutului, tânărul specialist a fost angajat ca lector stagiar la specialitatea Igiena muncii, ulterior asistent la Catedra de igienă generală, iar următorii 10 ani a activat în funcția de lector superior la Catedra de epidemiologie. Valeriu Chicu ținea prelegerile într-o atmosferă prietenoasă, aplicând metode moderne de instruire, ce trezeau interesul studenților, în special la lecțiile practice. În paralel, efectua investigații științifice, acumula materiale – toate aceste eforturi finalizându-se cu susținerea tezei de doctor în științe medicale (1984). Pe parcursul activității în cadrul Almei Mater, în special în perioada când a fost decan al Facultății de Medicină Preventivă, a construit relații de parteneriat cu studenții, pentru care avea o atitudine deschisă, sinceră și democratică. În aceeași perioadă a realizat reforma curriculară, a participat la adaptarea procesului de instruire în limba română și a stabilit relații de colaborare cu subdiviziunile de profil de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popaˮ din Iași, România.
Cu o mare responsabilitate și consecvență a exercitat onest funcția de vicedirector al Centrului Național de Sănătate Publică, iar ulterior cea de director general. Câțiva ani la rând a deținut postul de viceministru al sănătății, medic-șef sanitar de stat al Republicii Moldova, contribuind la consolidarea serviciului sanitaro-epidemiologic al țării. A participat activ la elaborarea și implementarea programelor naționale de combatere a bolilor infecțioase.
Între anii 2000 și 2013 Valeriu Chicu a fost prorector pentru relații internaționale la USMF „Nicolae Testemițanuˮ. La propunerea Domniei sale a fost creată Facultatea de Medicină nr. 2 – responsabilă pentru procesul de instruire a studenților străini în limba engleză. A stabilit relații de colaborare cu peste 30 de instituții de învățământ superior și de cercetare de profil medical din Europa și SUA.
Pe parcursul activității sale a participat la numeroase congrese, conferințe, seminare și ateliere de lucru în peste 30 de țări ale lumii, preluând și aplicând experiența acumulată și bunele practici în activitățile curente. În ultima perioadă a vieții sale, a activat în calitate de consultant în promovarea cooperării internaționale la USMF „Nicolae Testemițanuˮ și conferențiar universitar la Catedra de epidemiologie. În patrimoniul academic medical i-au rămas 115 lucrări științifice, inclusiv 5 monografii, manuale, ghiduri și alte publicații de o valoare incontestabilă.
Activitatea conferențiarului Valeriu Chicu a avut un impact major asupra sănătății publice în țara noastră. A contribuit semnificativ la dezvoltarea Universității și la consolidarea relațiilor internaționale, formarea specialiștilor în domeniul epidemiologiei și la implementarea unor programe strategice pentru sănătatea publică din Republica Moldova. Pentru activitate prodigioasă și merite deosebite a fost distins cu Ordinul „Gloria Munciiˮ, medaliile „Meritul Civicˮ și „Nicolae Testemițanuˮ.
S-a stins din viață la 27 septembrie 2016.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii