Plasarea în câmpul muncii a medicilor rezidenți, promoția 2024
- 1313 просмотров
Luni, 18 noiembrie 2024, va avea loc repartizarea pentru plasarea în câmpul muncii a absolvenților Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, ai programelor de studii postuniversitare de rezidențiat, la specialitățile cu durata de 2 și 4 ani, promoția 2024, în conformitate cu Ordinul Ministrei Sănătății a Republicii Moldova nr. 929 din 14.11.2024.
Evenimentul va avea loc în incinta Ministerului Sănătății, etajul II, biroul 204 (str. Vasile Alecsandri, 2, or. Chișinău).
Medicii rezidenți vor face cunoștință cu Graficul de repartizare (Anexa 3), Lista locurilor vacante (Anexa 4) și Lista posturilor (Anexa 5) pentru plasarea în câmpul muncii a absolvenților programelor de studii postuniversitare de rezidențiat la USMF „Nicolae Testemițanu” – promoția 2024, în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice.
Comisia instituită de Ministerul Sănătății își va desfășura activitatea în conformitate cu graficul stabilit și va asigura repartizarea absolvenților programelor de studii postuniversitare de rezidențiat prioritar în cadrul instituțiilor medico-sanitare publice cu necesitate acută de cadre medicale.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii