Seminar de instruire în domeniul comunicării interpersonale în imunizare pentru cadre didactice
- 30 просмотров
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Ministerul Sănătății, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) organizează un seminar de instruire pentru formatori în domeniul comunicării interpersonale în imunizare. Instruirile se desfășoară în două etape: 21-22 noiembrie și 28-29 noiembrie 2024.
Seminarul va avea loc cu începere de la ora 13:30, la Complexul Sociocultural Universitar, la sediul Asociației Studenților și Rezidenților din Moldova (str. Nicolae Testemițanu, 25).
În total, vor fi instruite 47 de cadre didactice de la catedrele: Neurologie nr. 1, Neurologie nr. 2, Oncologie, Dermatovenerologie și de la disciplinele: Cardiologie, Obstetrică, ginecologie și reproducere umană, Pneumologie și alergologie.
Modulul în domeniul comunicării interpersonale în imunizare are rolul de a consolida capacitățile de comunicare și consiliere personală ale lucrătorilor medicali, astfel încât ei să fie capabili să interacționeze cu părinții/îngrijitorii și beneficiarii de vaccinuri, să identifice, să înțeleagă și să abordeze preocupările, temerile, întrebările și ezitările acestora cu privire la vaccinare.
Modulul a fost elaborat de UNICEF și Universitatea Drexel din SUA, fiind adaptat la contextul național de către specialiștii USMF „Nicolae Testemițanu” și ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică. În prezent, acesta este integrat cu succes în programul de educație medicală continuă al Universității.
Instruirile sunt desfășurate în baza Memorandumului de colaborare între USMF „Nicolae Testemițanu” și UNICEF.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii