Cercetători de la USMF ,,Nicolae Testemițanu” - apreciaţi cu diplome de onoare ale Ministerului Educației, Culturii și Cercetării
- 537 views
Un grup de cercetători de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au fost apreciați cu diplome de onoare din partea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării (MECC), cu prilejul Zilei Științei, marcată anual în Republica Moldova, în data de 10 noiembrie. Diplomele au fost oferite în semn de profundă recunoștință și apreciere înaltă pentru activitate remarcabilă, merite și rezultate deosebite în dezvoltarea cercetării, responsabilitate și profesionalism şi pentru promovarea Republicii Moldova la nivel internațional.
Printre premianţi se enumeră: Tatiana Raba, conferențiar universitar la Departamentul Pediatrie; Igor Casian, cercetător științific superior la Centrul Ştiinţific al Medicamentului; Sergiu Vetricean, conferențiar universitar, şef-interimar al Catedrei de otorinolaringologie; Iulianna Lupașco, cercetător științific coordonator, şefa Laboratorului de gastroenterologie; Dumitru Casian, conferențiar universitar la Catedra de chirurgie generală-semiologie nr. 3; conferenţiari universitari Olga Belic şi Tamara Hacina, Catedra de anatomie a omului.
Ceremonia a fost organizată la Casa Guvernului, diplomele fiind înmânate savanților de către Elena Belei, secretarul de stat în domeniul cercetării al MECC, care şi-a exprimat recunoştinţa față de întreaga comunitate științifică din Republica Moldova pentru noile cunoștințe obținute în baza cercetărilor fundamentale și aplicative și pentru implementarea acestora în vederea sporirii competitivității economiei naționale.
„Astăzi sărbătorim excelența în cercetare și inovare. Vă felicit pentru performanțele obținute și vă îndemn ca împreună cu Guvernul Republicii Moldova să ne concentrăm eforturile pentru sporirea performanțelor în cercetarea aplicativă, atragerea tinerilor și a investițiilor, dezvoltarea industriilor exportatoare, promovarea societății bazate pe cunoștințe, inclusiv prin fortificarea activităților de cercetare și de dezvoltare, inovare și transfer tehnologic orientate spre eficiență și competitivitate”, a subliniat oficialul.
În total, aproape 100 de cercetători ştiinţifici s-au învrednicit de diplome din partea guvernului şi a ministerului de profil.
De asemenea, în data de 11 noiembrie curent, profesorul universitar Viorel Nacu, șef al Laboratorului de inginerie tisulară și culturi celulare, Catedra de anatomie topografică și chirurgie operatorie, a devenit laureat al Premiului în domeniul medicină „Constantin Țîbîrnă”, acordat de Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) – pentru ciclul de lucrări „Fenomene de micro-mișcare la interfața implant-os: studiu biomecanic și histomorfometric”.
În total, 10 persoane au fost premiate de către AŞM pentru rezultate științifice de valoare, obținute în anul 2018, în domeniile științelor vieții, științelor exacte și inginerești sau pentru promovarea științei în mass-media. Totodată, cercetători de la USMF ,,Nicolae Testemiţanu” au prezentat, la acest eveniment, un stand la care au fost etalate diplome şi trofee obţinute la diverse expoziţii de cercetare şi inovare pe parcursul anului 2019.
Ziua Științei în Republica Moldova a fost instituită prin hotărâre de guvern, fiind marcată în contextul Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și Dezvoltare, proclamată la 2 noiembrie 2001, în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a Conferinţei Generale a UNESCO.
Foto credit: https://mecc.gov.md/ro/content/diplome-de-onoare-pentru-cei-mai-buni-cercetatori-stiintifici
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii