monitorizarea la distanță a pacienților cu COVID-19

Mediciniștii antrenați în monitorizarea la distanță a pacienților cu COVID-19

Published: 13.10.2021

proiect de monitorizare la distanță a pacienților cu covid-19Un grup de studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, specialitatea Medicină preventivă, anul VI, Facultatea de Medicină nr. 1, vor apela telefonic persoanele infectate cu noul tip de coronavirus, la un anumit interval de ore, pentru a verifica starea lor de sănătate. Mediciniștii vor activa în calitate de monitori COVID la Serviciul Național Unic pentru Apelurile de Urgență 112 și vor monitoriza la distanță persoanele care primesc tratament la domiciliu, cele care au intrat în contact cu un pacient testat pozitiv, precum și persoanele care au fost supuse regimului de autoizolare în urma traversării frontierei de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova.

Acțiunile fac parte din proiectul Mecanismul de Monitorizare la Distanță a Pacientului COVID+, lansat de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, în data de 13 octombrie curent, în cadrul unei conferințe de presă. 

proiect de monitorizare la distanță a pacienților cu covid-19Rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, prezent la eveniment, a menționat că Universitatea de Medicină a răspuns solicitării Ministerului Sănătății de a antrena în acest proiect studenți, care își vor realiza în acest mod stagiul practic, prevăzut în curricula universitară. Rectorul consideră că implementarea acestui proiect inedit va contribui la monitorizarea traseului pacientului confirmat pozitiv COVID-19, anterior aceasta revenind pe umerii autorităților locale și a medicilor de familie. „Studenții USMF „Nicolae Testemițanu” au fost printre primii care s-au implicat plenar, chiar de la începutul pandemiei, în susținerea colegilor din sistemul medical din țară. Mediciniștii sunt cei care activează în instituțiile medico-sanitare publice, în asistența medicală urgentă prespitalicească, la Centrul COVID-19 etc. La fel, studenții de la Universitatea de Medicină au fost primii care au promovat vaccinarea și continuă să facă acest lucru. Nu este deloc simplu, dar tinerii noștri au o contribuție deosebită în depășirea acestui flagel”, a subliniat Emil Ceban. 

Ala Nemerenco, ministru al sănătății, a accentuat că monitorul COVID reprezintă o verigă de legătură dintre persoana infectată, lucrătorii medicali și administrația publică locală. „Grație acestui proiect, va fi redusă povara imensă ce revine sistemului medical, care activează la capacitate maximă în condiții de pandemie și utilizarea rațională a resurselor medicale. Totodată, implicarea monitorilor va contribui la intensificarea informării corecte a populației generale și la promovarea vaccinării împotriva COVID-19 în rândul cetățenilor”, a accentuat oficialul.

Potrivit lui Liviu Oboroc, directorul Serviciului 112, zilnic, prin intermediul mecanismului de monitorizare sunt efectuate cca 10 mii de apeluri. Pacienții confirmați pozitiv sunt monitorizați conform unui algoritm prestabilit la diferite intervale de timp, precum 48 de ore, 72 de ore și 10 zile, starea lor de sănătate fiind verificată în regim permanent.

proiect de monitorizare la distanță a pacienților cu covid-19Sofia Procopi, studentă în anul VI, specialitatea Medicină preventivă, a spus că persoanele incluse în baza comună de date sunt telefonate și întrebate dacă au careva complicații și sunt îndrumate ce acțiuni trebuie să întreprindă: „Totodată, sunt persoane în stare gravă la domiciliu, care nu au anunțat medicul de familie sau nu au primit confirmarea de la policlinică sau de la centrele medicale private privind rezultatul testului efectuat, iar aici este misiunea noastră de a-i înștiința și de a-i ajuta. În acest mod, venim cu un ajutor esențial pentru sistemul de sănătate, pentru că medicii nu reușesc să monitorizeze numărul mare de pacienți”.

Andreea Burunciuc, la fel studentă în anul VI la specialitatea Medicină preventivă, consideră că mediciniștii, având studii medicale, sunt utili pentru că pot diferenția, după voce, o persoană care respiră mai greu, cu un nivel scăzut al saturației de oxigen, pentru a nu pierde momentul oportun pentru spitalizare.

Proiectul prevede antrenarea a 36 de monitori COVID, iar numărul lor ar putea fi suplimentat în funcție de situația epidemiologică din țară. Aceștia vor activa zilnic, în două ture, în intervalul orelor 9:00-21:00.

Mecanismul de Monitorizare la Distanță a Pacientului COVID+ este prevăzut să activeze până la sfârșitul lunii mai 2022, cu posibilitatea de a fi prelungit în caz de necesitate.

proiect de monitorizare la distanță a pacienților cu COVID-19

usmf
pacienți
monitorizare
coronavirus
COVID
studenţi
medicinişti
medicină preventivă

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii