ziua profesorului

La mulți ani, dragi profesori!

Published: 05.10.2022

 

ziua profesorului

Distinși profesori, dragi colegi, 

Tradițional, la fiecare început de brumar, când plouă cu frunze aurii și adie a crizanteme, atât elevii și studenții, cât și lucrătorii din sfera învățământului sărbătoresc Ziua Internațională a Profesorului și Ziua Mondială a Educației. În data de 5 octombrie celebrăm rolul educației și al profesorilor, contribuția lor colosală la dezvoltarea unei societăți bazată pe cunoaștere și realizarea misiunii nobile de formare a personalității oamenilor.

Stimați dascăli, dragi profesori, cu prilejul sărbătorii profesionale Vă adresăm alese cuvinte de admirație, respect și gratitudine pentru devotamentul și dedicația Domniilor Voastre în formarea tinerelor generații. Dumneavoastră sunteți cei care Vă consacrați sistemului educațional și Vă onorați cu cinste statutul de semănători ai cunoștințelor și de făuritori de destine!

Vă dorim sănătate, răbdare, prosperitate, inspirație și ani plini de experiențe frumoase, să vă bucurați de stima, rezultatele remarcabile și aprecierea discipolilor Dumneavoastră, iar perseverența, succesul, fericirea și iubirea să vă fie elemente constante în viață!

 

                                                                            La mulți ani prodigioși!

 

 

Emil Ceban,

Rector USMF „Nicolae Testemițanu”,

profesor universitar, dr. hab. șt. med.


 

 

 

ziua profesorului
usmf
ziua profesorului
pedagog
ziua mondială a educației
profesor

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii